B********* M****
ReclamantB********* G** I***
PârâtB********* L****
PârâtAdmite cererea. Dispune îndreptarea erorilor materiale strecurate în cuprinsul sentinţei civile nr. 4872/29.04.2010, pronunţată de Judecătoria Rm. Vâlcea în dosarul nr. 8446/288/2008, cu privire la numele de familie al părţilor ,, Başcoveanu Gh. Maria”, ,, Başcoveanu Gh. Ioan”, ,, Başcoveanu Gh. Ligia”, menţionate în preambulul, considerentele şi dispozitivul sentinţei, şi cu privire la numele de familie al celorlalte persoane ,, Başcoveanu Dumitru”, ,, Başcoveanu I. Maria”, ,, Başcoveanu Dumitra”, ,, Başcoveanu D. Ioan”, ,, Başcoveanu D. Gheorghe”, menţionate în considerentele sentinţei, în sensul că în loc de ,, Başcoveanu ”, cum greşit s-a menţionat în cuprinsul sentinţei, se va trece la toate aceste persoane ,, Bascoveanu ”, cum este corect. Dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinţei civile nr. 4872/29.04.2010, pronunţată de Judecătoria Rm. Vâlcea în dosarul nr. 8446/288/2008, la alineatul 1 – rândul 3 şi la LOTUL NR.2, în sensul că în loc de "BAŞCOVEANU GH. ION", cum greşit s-a menţionat, se va trece "B********* G** I***", cum este corect. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 4 noiembrie 2010.
Admite acţiunea. Dispune ieşirea din indiviziune a părţilor cu privire la terenurile ce constituie obiectul partajului. Omologhează raportul de expertiză tehnică întocmit de expert Kiselevschi Simona Iuliana şi atribuie părţilor în proprietate bunurile potrivit variantei nr. 4 de lotizare propusă de acesta. Compensează în parte cheltuielile de judecată efectuate de părţi şi obligă reclamanta să plătească pârâţilor suma de 428 lei, cu acest titlu. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29 aprilie 2010.
pentru a se lua cunoştinţă de răspunsul expertului la obiecţiuni.
pentru ca expertul să convoace părţile în vederea întocmirii propunerilor de lotizare
pentru a se lua cunoştinţă de raportul de expertiză
pentru lipsa raportului de expertiză
Admite în principiu acţiunea. Constată că se află în stare de coproprietate cu privire la terenurile cuprinse în titlul de proprietate nr. 361/24.02.2005, emis de COMISIA JUDEŢEANĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE ROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR VÂLCEA şi individualizate în anexa nr. 1 la raportul de expertiză tehnică întocmit de expert Kiselevschi Simona Iuliana (fila 84), reclamanta Başcoveanu Gh. Maria, căreia îi revine o cotă de 3/16 din imobilele ce compun masa partajabilă, şi pârâţii Başcoveanu Gh. Ioan, Başcoveanu Gh. Ligia, care culeg în indiviziune o cotă de 13/16 din imobile. Dispune ca expertul topograf să facă propunerile de lotizare a imobilelor cu respectarea criteriilor prev. de disp.art.741 C.civ. şi art.6739 C.pr.civ, urmând a se reveni, în acest sens, cu adresă către acesta. Stabileşte termen în vederea continuării judecăţii asupra fondului cauzei la data de 11.02.2010, dat în cunoştinţă părţilor. Cu aceeaşi cale de atac, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 ianuarie 2010.
Faţă de lipsa raportului de expertiză
în vederea efectuării expertizei
în vederea efectuării expertizei
Amână cauza la data de 1 octombrie 2009.
pentru a se reveni cu adresă către Comisia Locală Dăeşti
pentru a se emite adresă către Comisia Locală Dăeşti
având în vedere înscrisurile depuse la dosar de către pârâţi
în vederea administrării probatoriului
pentru ca părţile să depună la dosar schiţe pentru terenurile a căror partajare o solicită
pentru a da posibilitate părţilor să soluţioneze litigiul pe cale amiabilă.
pentru ca pârâţii să-şi pregătească apărarea.