B****** F*****
PetentRespinge ca neântemeiată cererea formulată de petentul-condamnat BODÂRLĂ FLORIN. In baza art. 192 alin. 2 C. pr. pen. obligă petentul la 170 lei, cheltuieli judiciare către stat din care suma de 100 lei, onorariu avocat oficiu Trandafir Georgeta , se va avansa din fondul Ministerului Justitiei Cu recurs în 10 zile de la comunicare. Pronuntată în şedinţă publică azi, 15.10. 2008.
Amanat pentru administrarea probei cu inscrisuri.
Respinge ca neîntemeiată cererea de amânare a judecării cauzei în vederea angajării unui apărător, formulată de petentul-condamnat. Emiterea unei adrese către Primăria Sectorului 3 Bucureşti pentru efectuarea unei anchete sociale la adresa din Bucureşti, Calea Dudeşti, nr. 101 A, sector 3 şi înaintarea la dosarul cauzei a referatului de anchetă socială întocmit. Încuviinţează petentului-condamnat proba cu înscrisuri medicale, sens în care îi pune în vedere petentului-condamnat, prin apărător desemnat din oficiu, ca până la următorul termen de judecată să depună la dosarul cauzei înscrisurile încuviinţate. Prorogă punerea în discuţie a probei testimoniale cu audierea unui martor, propusă de către petentul-condamnat, prin apărător desemnat din oficiu, după depunerea la dosarul cauzei a referatului de anchetă socială.
Pentru a da posibilitatea petentului de a-si angaja un apărător ales, conf. art. 6 C.p.p. urmează să amâne cauza.