Dosar 8519/99/2008 din 04.11.2008

omorul calificat (art. 175 C.p.)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 8519/99/2008
Data dosar:
04.11.2008
Instanta:
Tribunalul Iași
Departament:
x Secţia penală CPC-desfiintat
Obiect:
omorul calificat (art. 175 C.p.)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 24.04.2009 la ora 9:00

    Complet: pen A 5
  • Soluţionare

    În baza art.334 C. pr.pen. schimbă încadrarea juridică din infracţiunea de omor calificat prev. de art. 174-175 lit.i C.p. în infracţiunea de omor prev. de art.174 C.p. Condamnă inculpatul T.C. , fără antecedente penale, la pedeapsa de 10(zece)ani închisoare şi 2(doi) ani interzicerea exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 lit.a teza a doua şi lit. b C.p. pentru săvârşirea infracţiunii de omor prev. de art.174 C.p. În baza art.71 C.p. interzice inculpatului exerciţiul drepturilor civile prevăzute de art.64 lit.a teza a doua şi lit.b C.p. În baza art. 350 C.pr.pen. menţine starea de arest a inculpatului, căruia în baza art.88 C.p. îi deduce din pedeapsa aplicată perioada arestării preventive începând cu data de 13.08.2008 la zi. Admite acţiunea civilă formulată de părţile civile Serviciul de Ambulanţă Iaşi şi S******* D* P**************** I*** şi, în consecinţă: Obligă inculpatul să plătească părţii civile Serviciul de Ambulanţă Iaşi suma de 501 lei, cu titlu de daune materiale reprezentând cheltuieli de transport, iar către S******* D* P**************** I***, suma de 13.822 lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare ale victimei, la care se adaugă dobânda de referinţă a B.N.R. până la achitarea integrală a debitului. Constată că S******* S** S******* I*** nu a formulat pretenţii materiale în cauză. Obligă inculpatul la plata sumei de 700 lei, cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare . Pronunţată în şedinţă publică, azi 24.04.2009.

  • Sedinta din data de 23.04.2009 la ora 9:00

    Complet: pen D 5 g
  • Amânat

    PRONUNŢAREA S-A AMÂNAT LA 24.04.2009

  • Sedinta din data de 26.03.2009 la ora 9:00

    Complet: pen D 5 g
  • Încheiere

    Cauza s-a amânat pentru administrarea probelor

  • Sedinta din data de 26.02.2009 la ora 9:00

    Complet: pen D 5 g
  • Încheiere

    Cauza s-a amânat pentru pentru administrarea probelor

  • Sedinta din data de 29.01.2009 la ora 9:00

    Complet: pen D 5 g
  • Amânat

    Pentru administrarea in continuare a probei testimoniale. Mentine starea de arest a inculpatului.

  • Sedinta din data de 18.12.2008 la ora 9:00

    Complet: pen D 5 g
  • Încheiere

    Menţine starea de arest a inculpatului. Cauza s-a amânat pentru audierea martorilor.

  • Sedinta din data de 20.11.2008 la ora 9:00

    Complet: pen D 5 g
  • Amânat

    Pentru administrarea probei testimoniale.

  • Sedinta din data de 05.11.2008 la ora 9:00

    Complet: pen D 5 g
  • Încheiere

    Respinge cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea şi menţinhe starea de arest a inculpatului.

Flux dosar


Actualizare GRPD