S*** T** F******** S**
CreditorS*** M*** C** T**** S**
DebitorRespinge cererea. Irevocabilă.
Instanţa constantă că procedura de citare cu debitoarea este nelegal îndeplinită întrucât dovada de citare a fost semnată de către „văr”, deşi este vorba de o societate comercialǎ şi va amâna cauza.
În baza art.85 C.proc.civilă,având în vedere lipsa de procedură cu debitoarea,întrucât dovada de citare cu aceasta nu a fost restituită,instanţa va amâna cauza.
În baza art.107 C.proc.civilă,având în vedere lipsa de procedură cu debitoarea,instanţa va amâna cauza,
Faţă de cererea creditoarei depusă la dosarul cauzei prin serviciul registratură şi prin care arată că există posibilitatea încheierii litigiului pe cale amiabilă,instanţa va amâna cauza .
Ia act că la dosar s-a depus de către creditoare taxă timbru de 39 lei si timbru judiciar de 0,3 lei şi apreciază că procedura de citare cu debitoarea este viciată întrucât nu dovada de citare nu a fost primită de funcţionarul însărcinat cu primirea corespondenţei şi nu s-a aplicat ştampila.