V***** E****
ReclamantV***** I**
PârâtV***** E****
PârâtAdmite cererea formulată de reclamanta V.E., împotriva pârâţilor V.I.şi V. D. E. Dispune rezoluţiunea contractului de întreţinere autentificat sub nr. 4905/02.12.2002 la BNPA C. V. şi C. M. Obligă pârâţii la plata către reclamantă a sumei de 8,3 lei cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 20 Noiembrie 2008.
Admite probele solicitate de reclamantă, respectiv înscrisuri şi testimonială în cadrul căreia să fie audiat martorul Vasile Gheorghe domiciliat în com. Vedea, sat Chiriteşti, jud. Argeş. Amână judecarea cauzei la 20.11.2008, urmând a se cita pârâtii şi martorul. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 23 Octombrie 2008.