Dosar 8617/325/2008 din 28.05.2008

cerere de liberare condiţionată (art.450 C.p.p., art.55 ind.1 şi următoarele C.p.)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 8617/325/2008
Data dosar:
28.05.2008
Instanta:
Judecătoria Timișoara
Departament:
SECŢIA PENALĂ
Obiect:
cerere de liberare condiţionată (art.450 C.p.p., art.55 ind.1 şi următoarele C.p.)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 02.06.2008 la ora 09:00

    Complet: C6P
  • Soluţionare

    În temeiul art. 59 C.p., admite propunerea făcută de Comisia de pe lângă Penitenciarul Timişoara privind pe condamnat, deţinut în executarea pedepsei de 5 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 229/2005 de Tribunalul Timiş pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor, prev. de art. 20 C.p., rap. la art. 174 C.p. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei nr. 302/2005 emis de Tribunalul Timiş, atrăgându-i atenţia asupra consecinţelor nerespectării prevederilor art. 61 C.p. În temeiul art. 192 al. 3 C.p.p., cheltuielile judiciare avansate de către stat, rămân în sarcina acestuia. În temeiul art. 189 al.2 C.p.p. dispune plata sumei de 40 lei din fondul Ministerului Justiţiei către Baroul Timiş, reprezentând onorariu avocat din oficiu. Cu recurs in 3 zile de la pronunţare.

Flux dosar


Actualizare GRPD