B******* D****
ReclamantC*** D* A******** D* S******* A J*** B*******
PârâtC*** J******** D* P*****
PârâtAdmite excepţia autorităţii de lucru judecat a sentinţei civile nr. 613/2006 a tribunalului Botoşani -secţia civilă şi, pe cale de consecinţă, respinge ca inadmisibilă acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâţii CAS ŞI CJP . Respinge ca nefondat capătul de cerere privind obligarea pârâtei CJP la plata amenzii civile. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Având în vedere lipsa de procedură
Întrucât după luarea cauzei a fost depusă la dosar prin compartimentul arhivă, cererea reclamantei de modificare a obiectului acţiunii, instanţa repune cauza pe rol fixând termen de judecată la data de 23 aprilie 2008, dată până la care se vor comunica pârâtelor precizările trimise la dosar de reclamantă, părţile vor fi citate.
Având în vedere întâmpinările depuse de pârâte şi necesitatea comunicării către reclamantă, urmând ca instanţa să se asupra excepţiile după comunicarea întâmpinării,