C***** E******
ReclamantC***** V*******
ReclamantH****** V*******
PârâtH****** I**
PârâtAdmite cererea de acordare facilităţi fiscale la plata taxei de timbru, formulată de petentul H****** I** . În temeiul art. 8 alin. 2 din O.U.G. nr. 51/2008 dispune reducerea taxei judiciare de timbru datorată de petentul H****** I** de la 1341,78 lei la 670,89 lei. Dispune eşalonarea plăţii taxei judiciare de timbru în cuantum de 670,89 datorată de petentul H****** I** lei, în patru rate lunare egale, de câte 167,72 lei, care se vor achita la data de 25 a fiecărei luni, începând cu luna noiembrie 2010. Admite cererea de acordare facilităţi fiscale la plata taxei de timbru, astfel cum a fost precizată, formulată de petenta H****** V******* . În temeiul art. 8 alin.1 din O.U.G. nr. 51/2008 dispune scutirea petentei H****** V******* de taxa judiciară de timbru în cuantum de 1341,78 lei. Atrage petenţilor atenţia asupra dispoziţiilor art. 17 alin. 1 şi 2 din O.U.G. nr. 51/2008. Irevocabilă.
Faţă de susţinerile petenţilor şi pentru a da posibilitatea acestora să depună la dosar adeverinţe eliberate de Serviciul Public pentru Finanţe Publice Locale Sector 5, respectiv Serviciul Public pentru Finanţe Publice Locale sector 6, cu privire la bunurile mobile şi imobile cu care sunt înregistraţi , va amâna soluţionarea cererii de ajutor public
Având în vedere că petenţii nu s-au conformat dispoziţiilor date prin încheierea de şedinţă din data de 24.06.2010, în sensul de a depune la dosar adeverinţă eliberată de Serviciul Public pentru Finanţe Publice Locale Sector 6, cu privire la bunurile mobile şi imobile ce se află pe numele său, precum şi relaţii de la Administraţia Finanţelor Publice Sector 6 din care să rezulte dacă figurează înregistraţi cu alte venituri, va amâna soluţionarea cererii de ajutor public
Pentru ca petenţii să depună la dosar în vederea soluţionării cererii de ajutor public judiciar, declaraţii de proprie răspundere cu privire la împrejurarea dacă au mai beneficiat în ultimele 12 luni de ajutor public judiciar, iar în caz afirmativ, sub ce formă şi în ce cuantum, certificat fiscal de la Serviciul Public pentru Finanţe Publice Locale Sector 6, cu privire la bunurile mobile şi imobile cu care figurează înregistraţi, acte de stare civilă (copie după certificatul de căsătorie şi după certificatele de naştere ale copiilor minori), dovada veniturilor nete pentru ambii petenţi şi centralizator cu privire la cheltuielile lunare (ce reprezintă fiecare cheltuială şi suma aferentă),
Stabileşte taxa judiciară de timbru aferentă cererii de legalizare a sentinţei civile nr. 8561/19.11.2009, formulată de paratii H****** I** si H****** V*******, în cuantum de 2.629,56 lei. Obliga paratul H****** I** la plata sumei de 1314,78 lei in termen de 60 de zile de la ramânerea irevocabila a prezentei incheieri. Obliga parata H****** V******* la plata sumei de 1314,78 lei in termen de 60 de zile de la ramânerea irevocabila a prezentei incheieri. Cu cerere de reexaminare în 3 zile de la comunicare.
Admite cererea. Dispune reducerea taxei judiciare de timbru aferente cererii de legalizare de la suma de 2648,56 lei la suma de 1324,28 lei. Irevocabila.
stabileşte taxa judiciară de timbru aferentă cererii de legalizare a sentinţa civilă nr. 8561/19.11.2009, formulată de petentul C***** E******, în cuantumd e 2.648,56 lei. cu cerere de reexaminare în 3 zile de la comunicare.
Admite cererea principala. Admite cererea reconventionala precizata. Dispune sistarea starii de indiviziune. Atribuie reclamantilor-pârâti in deplina proprietate si posesie lotul nr.1 compus din teren in suprafata de 164 mp, situat pe partea dreapta a imobilului din Bucuresti, str.Tatarus, nr.5, sector 6, astfel cum este identificat in anexa 2 din raportul de expertiza topografica intocmit de expert Popescu Eugen si constructii (incaperile 1-7), astfel cum sunt identificate in anexa 1 din raportul de expertiza constructii intocmit de expert Stancioiu Ioan. Atribuie pârâtilor-reclamanti in deplina proprietate si posesie lotul nr.2 compus din teren in suprafata de 132 mp, situat pe partea stanga a imobilului din Bucuresti, str.Tatarus, nr.5, sector 6, astfel cum este identificat in anexa 2 din raportul de expertiza topografica intocmit de expert Popescu Eugen si constructii (incaperile 1-5), astfel cum sunt identificate in anexa 1 din raportul de expertiza constructii intocmit de expert Stancioiu Ioan. Compenseaza sultele pe care partile le datoreaza reciproc si obliga reclamantii-pârâti la sulta catre pârâtii-reclamanti in cuantum de 1927 lei, in termen de 1 luna de la ramanerea definitiva a hotararii judecatoresti. Compenseaza cheltuielile de judecata si obliga pârâtii-reclamanti la cheltuieli de judecata catre reclamantii-pârâti in cuantum de 2000 lei. Cu apel in 15 zile de la comunicare.
AMÂNĂ PRONUNŢAREA LA DATA DE 19.11.2009.
Pentru a se reveni cu adresă către expert pentru a preciza de ce valorile celor două clădiri au corespondent diferit la nivelul anului 2009 faţă de anul 1993, în condiţiile în care, construcţia de pe partea dreaptă valora mai mult decât construcţia de pe partea stângă în anul 1993, iar în prezent aceste valori sunt inversate.
pentru a se reveni cu adresă la expertul desemnat în vederea refacerii raportului de expertiză
Având în vedere Hotărârea Adunării Generale a Magistraţilor Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti nr. 1/31.08.2009 precum şi protestul personalului auxiliar de specialitate, privind restrângerea activităţii de judecată, faţă de proiectul Legii unitare de salarizare
pentru a se lua cunoştinţă de răspunsul la obiecţiuni
pentru ca expertul să răspundă la obiecţiunile formulate de pârâţi
pentru ca părţile să ia cunoştinţă de conţinutul raportului de expertiză
În vederea administrării probatoriului
Admite cererea. Dispune preschimbarea termenului de judecată de la 19.03.2009 la 12.03.2009, ora 10,00, 9-C1-J, cu citarea pârâtei H****** V******* . Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică.
pentru ca reclamanţii să ia cunoştinţă de cuprinsul întâmpinării şi a cererii reconvenţionale
Deliberând asupra cererii formulate de pârât, o apreciază ca fiind întemeiată în raport de disp.art.156 Cod procedură civilă, fiind primul termen de judecată pentru când acesta formulează cerere de amânare a cauzei pentru lipsă apărare. Pentru a da posibilitatea pârâtului să-şi pregătească apărarea şi pentru ca pârâta să ia cunoştinţă de cuprinsul cererii precizatoare şi a înscrisurilor ataşate, urmează a dispune amânarea cauzei şi acordarea unui nou termen de judecată.