B****** F********
InculpatCondamnă pe inculpat la : - 6 (şase) luni închisoare pentru infracţiunea prev. de art. 86 alin 1 din OUG 195/2002 - republicată, cu aplicarea art.74, lit. c, 76 lit. d Cod penal, art. 37 alin.1 lit. b şi art. 39 alin. 4 Cod penal; - 6 (şase) luni închisoare pentru infracţiunea prev. de art. 87 alin 1 din O.U.G. 195/2002-republicată, cu aplicarea art.74, lit. c, 76 lit. d Cod penal, art. 37 alin.1 lit. b şi art. 39 alin. 4 Cod penal. În baza art. 33 lit. b şi art. 34 lit. b contopeşte pedepsele, urmând ca inculpatul să execute 6 (şase) luni închisoare.
Amânat pronunţarea cauzei la data de 20 octombrie 2009.
S-a acordat termen pentru când se va repeta procedura de citare cu inculpatul şi cu martorii.
Repetat procedura de citare cu inculpatul şi cu martorii, aceştia din urmă vor fi citaţi şi cu mandate de aducere, inculpatul va fi citat cu menţiune în atenţia funcţionarului Consiliului Local, însărcinat cu primirea corespondenţei, să aplice pe dovada de citare ştampila aparţinând Consiliului Local, instituţie care şi încheie procesul-verbal de afişare a citaţiei, sub sancţiunea amendării persoanei vinovate de neconformare şi de tergiversarea cauzei.
S-a acordat termen, având în vedere viciul de procedură cu inculpatul. S-a pus în vedere martorului Bălăţan Remus să se prezinte în instanţă la următorul termen de judecată pentru a fi audiat.
S-a acordat termen, având în vedere viciul de procedură cu inculpatul.
s-a acordat termen de judecată faţă de lipsa de procedură cu inculpatul
S-a acordat termen, având în vedere viciul de procedură cu inculpatul precum şi cererea primită la dosar.
s-a acordat termen de judecată faţă de lipsa de procedură cu inculpatul
S-a acordat termen pentru data de 20 ianuarie 2009 pentru când inculpatul îşi va angaja apărător. S-a prepetat procedura de citare cu martorii propuşi prin rechizitoriu.
S-a acordat termen având în vedere viciul de procedură cu inculpatul.
S-a acordat termen având în vedere lipsa inculpatului, a apărătorului desemnat din oficiu şi a martorilor.
S-a acordat termen faţă de lipsa inculpatului şi a martorului.