B******* E**** M*****
InculpatAdmite cererea formulată de condamnată. Dispune amânarea executării pedepsei de 1 an închisoare la care a fost condamnată B******* E**** M***** prin sentinţa penală nr. 2273/25.11.2004 a Judecătoriei Buzău până la încetarea stării de graviditate, respectiv până la data de 12.08.2009. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare.Pronunţată în şedinţă publică astăzi: 19.01.2009.
Pentru a se reveni cu adresă către S.J.M.L. Buzău în vederea espertizării la prezentare a petentei – condamnate cu privire la starea de graviditate a acesteia. Acorda cauzei termen la data de 19.01.2009. Pronunţată în şedinţa publică astăzi, 15.12.2008.
Se acordă termen în cunoştinţa petentei – condamnate B******* E**** M***** şi i se pune în vedere acesteia să se prezinte la Serviciul Judeţean Medico – Legal Buzău în vederea întocmirii raportului medico – legal. Se înaintează adresă către S.J.M.L. Buzău în vederea espertizării la prezentare a petentei – condamnate cu privire la starea de graviditate a acesteia. Acorda cauzei termen la data de 15.12.2008. Pronunţată în şedinţa publică astăzi, 24.11.2008.