S***** C**********
Recurent ReclamantM**** G********
Intimat PârâtAdmite, în parte, cererea principală, astfel cum a fost completată, formulată de reclamanta ŞC, în contradictoriu cu pârâta MG. Obliga parata la plata către reclamantă a sumei de 5266 lei, reprezentând despăgubiri civile – contravaloare îmbunatatiri. Respinge capătul f). al cererii principale, constatând existenta autorităţii de lucru judecat. Respinge capătul g). al cererii principale ca neîntemeiat. Compensează cheltuielile de judecată pana la concurenta sumei de 750 lei. Obliga parata la plata către reclamantă a sumei de 1027,26 lei, diferenţa de cheltuieli de judecată. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 25 Februarie 2010.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Ia act de susţinerile părţilor, în sensul că nu au de formulat obiecţiuni la completarea raportului de expertiză. Pune în vedere reclamantei, prin apărător, să depună la dosar dovada achitării diferenţei de taxă judiciară de timbru în cuantum de 334,96 lei. Admite cererea formulată de reclamantă, prin apărător, prin care solicită amânarea cauzei pentru a depune la dosar dovada achitării diferenţei de taxă judiciară de timbru. Amână judecarea cauzei la data de 25.02.2010, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu drept de apel odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 18 Februarie 2010.
Admite cererea de amânarea cauzei pentru a lua cunostinţă de completarea la raportul de expertiză, având în vedere că nu s-a depus în termenul prev. de art. 209 C.p.civ., formulată de către reclamantă Amână cauza la data de 18.02.2010, in cunostinta partilor. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 28 Ianuarie 2010.
Revine cu adresă către expert potrivit filei 94 din dosar. Amână cauza la data de 28.01.2010, in cunostinta partilor. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 10 Decembrie 2009
Admite, în parte, obiectiunile formulate de către reclamantă. Dispune completarea raportului de expertiză în sensul de a se evalua bransamentul electric al casei de locuit ţinând seama şi de costurile documentatiilor, avizelor şi aprobărilor necesare. Respinge celelalte obiectiuni ca neîntemeiate. Emite adresă către expert în sensul celor de mai sus. TERMEN CONTROL: 10.12.2009, in cunostinta partilor. Pronuntată în sedinta publică din 19.11.2009.
Mentine dispozitiile încheierii de sedintă din data de 18.06.2009. Amână judecarea cauzei la 08.10.2009. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 10 Septembrie 2009.
Revine cu adresă către d-na expert NEACŞIU BĂDITA pentru a aduce la cunoştinţă desemnarea în cauză, punând în vedere să depună lucrarea cu cel puţin 5 zile înainte de termenul acordat însoţită de dovezile de convocare a părţilor. Amână judecarea cauzei la 10.09.2009, părtile având termen in cunostinţă. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 18 Iunie 2009.
Dispune înlocuirea d-nei expert Stoian Alexandra. Desemneaza expert în specialitatea evaluări bunuri pe d-l NEACŞIU BĂDITĂ, prin tragere la sorţi, în lipsa învoielii părţilor privind persoana expertului, cf. art. 202 C.p.civ. Emite adresă către expert pentru a aduce la cunoştinţă desemnarea în cauză, punând în vedere să depună lucrarea cu cel puţin 5 zile înainte de termenul acordat însoţită de dovezile de convocare a părţilor. Emite adresă către BLET ARGEŞ pentru a-i aduce la cunoştinţă înlocuirea expertului şi pentru a transfera onorariul în contul expertului nou numit. Amână judecarea cauzei la 18.06.2009, părtile având termen in cunostinţă. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 21 Mai 2009.
Mentine dispoziţiile încheierii din data de 26.03.2009. Amână judecarea cauzei la 21.05.2009, părtile având termen in cunostinţă. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 23 Aprilie 2009.
Revine cu adresă către expert pentru a-i aduce la cunoştinţă desemnarea în cauză, punându-i în vedere să depună lucrarea cu cel puţin 5 zile înainte de termenul acordat însoţită de dovezile de convocare a părţilor. Amână judecarea cauzei la 23.04.2009, părtile având termen in cunostinţă. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 26 Martie 2009.
Emite adresă către expert pentru a-i aduce la cunoştinţă desemnarea în cauză, punându-i în vedere să depună lucrarea cu cel puţin 5 zile înainte de termenul acordat însoţită de dovezile de convocare a părţilor. Emite adresă către BLET ARGEŞ pentru a-i aduce la cunoştinţă desemnarea expertului. Amână judecarea cauzei la 26.03.2009, părtile având termen in cunostinţă, urmând a se cita martorul Sandu Cristina. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 26 Februarie 2009.
Admite în parte excepţia autorităţii de lucru judecat a sentintei civile nr. 1380/29.02.2008 pronuntată de Judecătoria Pitesti în Dosar nr. 4242/280/2007, irevocabilă prin decizia nr. 1350/R/22.09.2008 a Tribunalului Argeş. Respinge capătul f) al actiunii ca urmare a autorităţii de lucru judecat. Cu apel . TERMEN: 26.02.2009. Pronuntată în sedinta publică, azi 29.01.2009.
Admite cererea de amânare pentru imposibilitate de prezentare formulată de către apărătorul reclamantei, sub rezerva depunerii dovezii de imposibilitate de prezentare la termenul următor. Amână judecarea cauzei la 29.01.2009, părtile având termen in cunostinţă. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 08 Ianuarie 2009.
Admite cererea de amânare pentru imposibilitate de prezentare formulată de către apărătorul pârâtei. Amână judecarea cauzei la 08.01.2009, părtile având termen in cunostinţă. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 04 Decembrie 2008
Amână judecarea cauzei la 04.12.2008, părtile având termen in cunostinţă. În vederea atasării dosarului nr. 4242/280/2007, în cadrul căruia s-a efectuat o expertiză tehnică de specialitate Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 13 Noiembrie 2008.
Admite cererea de amânare a cauzei pentru a lua cunoştinţă de întâmpinare şi în vederea atasării dosarului nr. 4242/280/2008, în cadrul căruia s-a efectuat o expertiză tehnică de specialitate formulată de către apărătorul reclamantei Amână judecarea cauzei la 13.11.2008, părtile având termen in cunostinţă. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 30 Octombrie 2008.