Dosar 8780/325/2008 din 30.05.2008

pretenţii


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 8780/325/2008
Data dosar:
30.05.2008
Instanta:
Judecătoria Timișoara
Departament:
SECŢIA I CIVILĂ
Obiect:
pretenţii
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 10.11.2008 la ora 09:00

    Complet: C4
  • Soluţionare

    Admite acţiunea civilă având ca obiect pretenţii comerciale formulată de reclamanta SC „TEHNICA SCHWEIZ IMPEX” SRL, în contradictoriu cu pârâta SC „HUSER” SRL, şi în consecinţă: Obligă pârâta la plata sumei de 9109,97 lei, cu titlu de TVA aferentă mărfurilor livrate. Obligă pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 632,86 lei reprezentând taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar de 3 lei. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică din data de 10.11.2008.

  • Sedinta din data de 29.09.2008 la ora 09:00

    Complet: C4
  • Amânat

    Admite cererea de amânare solicitată de reprezentanta pârâtei. Amână judecarea cauzei la data de 10.11.2008, termen dat în cunoştinţă pârâtei, pentru când se citează reclamanta, pentru soluţionarea litigiului pe cale amiabila.

  • Sedinta din data de 01.09.2008 la ora 09:00

    Complet: C4
  • Amânat

    Admite cererea de amanare formulata de reprezentanta paratei. Amână judecarea cauzei la data de 29.09.2008, termen dat în cunoştinţă paratei, pentru cand se va cita reclamanta

  • Sedinta din data de 14.07.2008 la ora 09:00

    Complet: C4
  • Încheiere

    Trimite dosarul Presedintelui de Sectie Civila, in vederea repartizarii unui complet de judecata specializat in materia dreptului civil si comercial

  • Sedinta din data de 23.06.2008 la ora 09:00

    Complet: C39U
  • Amânat

    Trimite dosarul Presedintelui de Sectie Civila, in vederea repartizarii aleatorii unui complet specializat în materie fiscală.

Flux dosar


Actualizare GRPD