C****** R*** I***
PetentI** M**** - S**
Intimatadmite plângerea
Amână cauza la 16 octombrie 2009. Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 septembrie 2009.
- acordă un nou termen; - revenirea cu adresa de la fila 18 dosar, la IPJ Mureş; - amendarea şefului IPJ Mureş, comisar şef Căbulea Ioan Nicolae, cu suma de 30 lei, cu menţiunea că are dreptul de a solicita scutirea de plata amenzii în termen de 15 zile de la comunicare; - prorogă cererea reprezentantei petentului pentru aplicarea prevederilor art. 174 Cod pr.civilă. - citarea intimatei. Amână cauza la 4 septembrie 2009.
acordă un nou termen de judecată ; - revenirea cu adresă către I.P.J Mureş cu solicitarea de a comunica proba foto cu privire la săvârşirea contravenţiei, certificatul de omologare al aparatului radar, buletinul de verificare metrologică a aparatului radar şi autorizaţia de operator radar a agentului de poliţie care a încheiat procesul verbal de contravenţie. Se va mai solicita să se indice locul exact în care era amplasat aparatul radar cu care a fost înregistrată depăşirea vitezei de către contravenient. - reluarea procedurii de citare cu intimatul Amână cauza la data de 22 mai 2009. Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 martie 2009. Notă: După dezbateri de prezintă reprezentanta petentului av. Laura Vasile. Instanţa comunică noul termen de judecată.
- admite cererea de amânare formulată în scris de către reprezentanta petentului - acordă un nou termen de judecată ; - revenirea cu adresă către I.P.J Mureş cu solicitarea de a comunica proba foto cu privire la săvârşirea contravenţiei, certificatul de omologare al aparatului radar, buletinul de verificare metrologică a aparatului radar şi autorizaţia de operator radar a agentului de poliţie care a încheiat procesul verbal de contravenţie. Se va mai solicita să se indice locul exact în care era amplasat aparatul radar cu care a fost înregistrată depăşirea vitezei de către contravenient. - reluarea procedurii de citare cu intimatul Amână cauza la data de 27 martie 2009. Pronunţată în şedinţă publică, azi 06 februarie 2009.
- acordă un nou termen; - emiterea unei adrese către IPJ Mureş în sensul arătat mai sus; - citarea intimatei. Amână cauza la 6 februarie 2009.