S*** V*******
ReclamantC*** J******** D* P*****
PârâtRespinge contestaţia ca nefondată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică.
Acordă termenul solicitat în vederea depunerii a unui certificat de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu soluţia pronunţată în dosarul nr. 3979/39/2006 prin care s-a judecat recursul formulat de S*** V******* împotriva sentinţei nr. 214 din 10.12.2007 a Curţii de Apel Suceava prin care a fost respinsă acţiunea de anulare a deciziei de revizuire nr. 151 din 26.07.2006. Amână judecarea cauzei pentru data de 22 mai 2008, ora 9, pentru când se va repeta procedura de citare cu reclamanta.
Pune în vedere reprezentantului pârâtei ca până la termenul următor să depună la dosarul cauzei documentaţia ce a stat la baza emiterii deciziei 1560 din 09.08.2006 şi soluţia pronunţată în dosarul prin care s-a solicitat anularea deciziei 151 /26.07.2006. Amână judecarea cauzei pentru data de 17 aprilie 2008, ora 9, pentru când se va repeta procedura de citare cu reclamanta.