Z***** V*****
IntimatJUDECĂTORIA RM. VALCEA, JUD. VÂLCEA OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL ÎNREG. SUB NR. 4078/2007 Dosar nr. 885/288/2008 Minută 28 mai 2008 HOTĂRĂŞTE: Respinge sesizarea. Lasă cheltuielile judiciare în sarcina statului. Cu recurs. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 mai 2008.
Se emite adresă către condamnat în sensul de a achita, cel puţin o parte, din amenda penală aplicată prin sentinţa penală nr. 643/2006 pronunţată de Judecătoria Rm. Vâlcea în dosarul nr. 8950/2005 şi de a depune la dosarul cauzei dovada achitării acesteia. Amână judecarea cauzei la data de 28 mai 2008, pentru când condamnatul are termen în cunoştinţă.
Se emite adresă către Consiliul Local al comunei Păuşeşti-Măglaşi în sensul de a efectua o anchetă sociale cu privire la situaţia materială şi familială a condamnatului Z***** V*****, condiţiile de viaţă, starea de sănătate a acestuia,comportamentul în societate. Amână judecarea cauzei la data de 07 mai 2008.
Se emite adresă către Păuşesti- Măglaşi pentru a ne comunica care este situaţia materiala a condamnatului Z***** V***** şi sursele de venit ale acestuia. Amână judecarea cauzei la data de 02 aprilie 2008, pentru când se va cita condamnatul cu citaţie si cu mandat de aducere.