P******** D* P* L**** T********* C**** S******
PârâtD**** M*******
ReclamantRESPINGE CEREREA.
Comunicarea către părţi, cu citaţie,a câte unui exemplar al Raportului de Expertiză contabilă. Se va efectua adresă către reclamanta pentru a i se pune în vedere să facă dovada achitării onorarului de expert. Amână judecarea cauzei la data de 01.10 .2008, pentru când se vor recita părţile. Pronunţată în şedinţă publică, azi 17.09.2008.
Dispune efectuarea unei expertize contabile cu următorul obiectiv: să se verifice venitul brut cuvenit reclamantei în perioada în care a fost grefier la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin. Numeşte ca expert pe d-na Răcăreanu Ana care va fi citată cu o copie a încheierii de şedinţă. Stabileşte avans onorariu expert în sumă de 300 lei care va fi achitat de către reclamanta în contul expertei. Amână judecarea cauzei la data de 17.09 .2008, pentru când se vor recita părţile. Pronunţată în şedinţă publică, azi 09.07.2008.
Dispune efectuarea unei adrese ctre Biroul de Expertize judiciare pentru a se comunica o lista cu experti contabili..Amâna cauza la data de 9 iulie 2008, pentru când se vor recita partile.
Efectuarea unei adrese către reclamanta Dorca Mărioara a unei adrese pentru a i se pune în vedere să-şi exprime, în scris, punctul de vedere privind necesitatea efectuării unei expertize contabile. Amână judecarea cauzei la data de 25.06 .2008, pentru când se vor recita părţile. Pronunţată în şedinţă publică, azi 28.05.2008.