M****** A********
ReclamantM****** E****
ReclamantT*** C*******
PârâtT*** I***** S****
PârâtS******* M****** C******
PârâtPENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Înaintează spre competentă soluţionare cauza potrivit repartizării aleatorii sens în care s-a format un nou dosar cu numărul 2496/280/2009, cu termen de judecată la data de 13.04.2009, completul 1, luni, orele 830. Pronunţată în şedinţa publică de la 11 Martie 2009.
Admite cererea de abţinere. Irevocabilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII D I S P U N E Înaintează cauza Completului C 8, Miercuri, sala 4, în vederea soluţionării cererii de abţinere formulată de domnul judecător Mircea Stan. Amână cauza la termenul din data de 11.03.2008 în vederea soluţionării cererii de abţinere. Pronunţată în şedinţa publică de la 04 Martie 2009.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Încuviinţează proba solicitată de reclamanţi şi anume cercetarea la faţa locului şi pune în vedere părţilor să fie prezente pentru efectuarea acesteia, la data de 30.01.2009, orele 10, str. Trivale, nr. 46. Ia act de precizarea apărătorului pârâţilor, avocat Diaconescu Marian, în sensul că domiciliile pârâţilor Tuţă Iulian şi Tuţă Sorin, Tuţă Cornelia şi Smaranda Mihaela este în Piteşti, str. Craiovei, str. Constantin Dudescu, nr. 11, judeţul Argeş. Dispune efectuarea unei expertize în specialitatea evaluatoare de bunuri imobile cu obiectivele menţionate în considerente. Desemnează, prin tragere la sorţi, în şedinţă publică, potrivit disp. art. 202 C.proc.civ., un expert în specialitatea evaluatoare de bunuri imobile şi anume pe Constantinescu Gabriel. Fixează onorariu provizoriu în sarcina pârâţilor Tuţă Cornelia, Tuţă Sorin, Smaranda Mihaela Consuela în cuantum de 400 lei şi pune în vedere acestora, prin apărător să facă dovada achitării onorariului în termen de 5 zile, sub sancţiunea decăderii din probă. Emite adresă către expertul desemnat în cauză Constantinescu Gabriel, după achitarea onorariului. Emite adresă către BLET Argeş pentru a comunica numele expertului desemnat în cauză. Încuviinţează un expert consilier, pentru părţi, cu obligaţia pentru aceştia să ia legătura cu expertul desemnat în cauză. Dispune citarea reclamantei Mărtoiu Elena şi pârâtei Matei Ionela cu menţiunea de a se prezenta la interogatoriu, sub sancţiunea prevăzută de disp. art. 225 C.proc.civ. Dispune citarea martorilor propuşi de pârâtele Matei Ionela şi Cojocaru Olga, respectiv Popa Elena şi Constantinescu Nicolae. Pune în vedere reclamanţilor, să depună la dosarul cauzei, lista cu adresele martorilor indicaţi, în vederea citării acestora, sub sancţiunea decăderii din probă, potrivit disp. art. 170, alin. 3 C.proc.civ. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 04.03.2009. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 28 Ianuarie 2009.
Încuviinţează probele solicitate de părţi prin apărător, respectiv: - pentru reclamanţi proba cu acte, proba cu interogatoriu pârâţilor, proba testimonială, cercetare locală la faţa locului şi proba cu expertiză tehnică de specialitate. - pentru pârâţii M.I.şi C.Ol. proba cu acte, proba cu interogatoriul reclamanţilor, proba testimonială şi proba cu expertiză tehnică de specialitate. - pentru pârâta T- C., proba cu acte, proba cu interogatoriul reclamanţilor, proba testimonială şi proba cu expertiză tehnică de specialitate. - pentru pârâtele Mu. P.prin C. L.P.şi P. P. proba cu înscrisuri. Proroga administrarea probei cu cercetare locală la faţa locului şi proba cu expertiză tehnică de specialitate, după administrarea celorlalte categorii de probă. Pune în vedere părţilor, să depună orice înscris pe care îl considera util soluţionării cauzei până la termenul viitor inclusiv, să pregătească interogatoriul în vederea administrării, pentru termenul ce se va acorda şi să depună lista cu numele si domiciliul martorilor în termen de 5 zile. Pune în vedere părţilor prezente să se prezinte personal la termenul ce va fi acordat, în vederea administrării interogatoriului. Se citează părţile lipsă, cu menţiunea de a se prezenta personal la termenul ce va fi acordat, în vederea administrării interogatoriului. Amână judecarea cauzei la 28.01.2009. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 10 Decembrie 2008.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Reia procedura de citare cu pârâta Mărtoiu Elena. Dispune comunicarea întâmpinării formulate de pârâţii Matei Ionela şi Cojocaru Olguţa, către reclamanţi. Emite adrese către reclamanţi, pentru ca aceştia să precizeze cuantumul despăgubirilor solicitate prin cererea de chemare în judecată, în vederea stabilirii taxei de timbru. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 10.12.2008. Cu drept de apel odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 05 Noiembrie 2008.