O******* Ş*****
Recurent InculpatŞ********* F****** M*****
Recurent InculpatC******** L**** A* C****** V*******
Intimat Parte civilăO**** C*********
Intimat Parte civilăAdmite, în totalitate, respectiv, în parte, cererile de schimbare a încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor, prin rechizitoriu, cereri formulate de reprezentantul Ministerului Public şi de către inculpaţi, prin apărătorii aleşi. În baza art. 334 Cod procedură penală, dispune schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor O******* Ş***** şi Ş********* F****** M*****, din infracţiunea de neglijenţă în serviciu, în formă agravantă, prevăzută de art. 249 alin. 1, 2 Cod penal, în infracţiunea de neglijenţă în serviciu în formă continuată, prevăzută de art. 249 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal şi schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatei Miriţă Alecsandrina, din infracţiunea de delapidare în formă continuată, prevăzută de art. 215/1 alin. 1 şi 2 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, în infracţiunea de neglijenţă în serviciu, în formă continuată, prevăzută de art. 249 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal. În baza art. 249 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, condamnă pe inculpatul O******* Ş*****, la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de neglijenţă în serviciu în dauna părţii vătămate C******** L**** A* C****** V*******, JUDEŢUL BUZĂU (faptă din perioada 2005-2007). În baza art. 71 alin. 2 Cod penal interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, lit. b Cod penal, pe durata executării pedepsei. În baza art. 81 Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani conform art. 82 Cod penal. În baza art. 359 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor prevăzute de art. 83 şi 84 Cod penal. În baza art. 71 alin. 5 Cod penal pe durata suspendării executării pedepsei închisorii se suspendă şi executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, b Cod penal. În baza art. 249 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal condamnă pe inculpata Ş********* F****** M*****, la pedeapsa de 1an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de neglijenţă în serviciu în formă continuată, în dauna părţii vătămate C******** L**** A* C****** V*******, JUDEŢUL BUZĂU (faptă din perioada 2005-2007). În baza art. 71 alin. 2 Cod penal interzice inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, lit. b Cod penal, pe durata executării pedepsei. În baza art. 81 Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani conform art. 82 Cod penal. În baza art. 359 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatei asupra consecinţelor prevăzute de art. 83 şi 84 Cod penal. În baza art. 71 alin. 5 Cod penal pe durata suspendării executării pedepsei închisorii se suspendă şi executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, b Cod penal. În baza art. 249 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal condamnă pe inculpata MIRIŢĂ ALECSANDRINA, la pedeapsa de 1an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de neglijenţă în serviciu în formă continuată, în dauna părţii vătămate C******** L**** A* C****** V*******, JUDEŢUL BUZĂU (faptă din perioada 2005-2007). În baza art. 288 alin. 1, 2Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, condamnă pe aceeaşi inculpată la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri oficiale, în formă continuată (faptă din aceeaşi perioadă). În baza art. 291 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, condamnă pe aceeaşi inculpată la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals, în formă continuată (faptă din aceeaşi perioadă). În baza art. 33 lit. a-34 lit. b Cod penal contopeşte pedepsele aplicate pentru infracţiunile concurente, urmând ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv 1 an şi 6 luni închisoare. În baza art. 71 alin. 2 Cod penal interzice inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, lit. b Cod penal, pe durata executării pedepsei. În baza art. 81 Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani şi 6 luni, conform art. 82 Cod penal. În baza art. 359 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatei asupra consecinţelor prevăzute de art. 83 şi 84 Cod penal. În baza art. 71 alin. 5 Cod penal pe durata suspendării executării pedepsei închisorii se suspendă şi executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, b Cod penal. În baza art. 346 alin. 1 Cod procedură penală raportat la art. 14 alin. 3 Cod procedură penală, cu referire la art. 998, 999 şi 1003 Cod civil, obligă în solidar inculpaţii la plata sumei de 93.255, 24 lei, reprezentând prejudiciul nerecuperat, către partea vătămată constituită parte civilă C******** L**** A* C****** V*******, jud. Buzău. În baza art. 357 alin. 2 lit. c Cod procedură penală, raportat la art. 353 Cod procedură penală, cu referire şi la art. 163 Cod procedură penală, menţine măsura asiguratorie a sechestrului instituită asupra bunurilor inculpaţilor. Respinge cererea privind confiscarea specială prevăzută de art. 118 alin. 1 lit. e Cod penal, formulată de reprezentantul Ministerului Public. În baza art. 191 alin. 1 şi 2 Cod procedură penală obligă inculpaţii la cheltuieli judiciare, respectiv pe inculpatul O******* Ş***** la 450 lei, cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezintă onorariul apărătorului desemnat din oficiu, iar pe inculpatele Ş********* F****** M***** şi Miriţă Alecsandrina la câte 250 lei, fiecare, cheltuieli judiciare. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare şi de la comunicare pentru partea vătămată C******** L**** A* C****** V*******. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 09.06.2011.
Admite cererea formulată de către expert contabil ABRAŞU VASILE, domiciliat în Brăila, str. Polonă nr. 1 A, bloc Polona , ap. 5, jud. Brăila. Dispune scutirea acestuia de plată a amenzii judiciare în sumă de 500 lei aplicată prin încheierea de şedinţă din 03.02.2011. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 09.06.2011.
Amână pronunţarea la 09.06.2011.
Amână pronunţarea la data de 02.06.2011.
Pentzru a se lua cunoştinţă de răspunsul expertului Abraşu Vasile, faţă de lipsa de apărare a inculpatului O******* Ş*****; în vederea emiterii unei adrese către Primăria comunei Verneşti, înn sensul de a menţiona dacă îşi menţine pretenţiile civile, va amâna judecata.
Pentru ca expertul să răspundă punctual la toate obiectivele stabilite,
Pentru ca expertul să dea lămuriri în scris, conform art. 124 alin. 2 C.p.p., iar partea civilă Primăria comunei Verneşti să-şi precizeze punctul de vedere în raportul de concluziile celor trei expertize, amâna cauza.
pentru lipsa raportului de expertiză în specialitatea contabilitate
Pentru lipsa raportului de expertiză, amâna cauza.
Faţă de lipsa raportului de expertiză, având în vedere şi cdererea de amânare formulată de către expertul desemnat, va amâna juecata.
În vederea întocmirii raportului de expertiză contabilă, va amâna judecata. Se va emite adresă către expertul desemnat pentru a efectua lucrarea dispusă.
În vederea desemnrării expertului în specialitata contabilitate şi pentru a fi achitat onorariul de 750 lei, stabilit în sarcina inculpaţilor, amâna cauza.
Pentru a se pune în discuţie obiecţiunile la raportul de expertiză în prezenta părţilor şi a apărătprilor aleşi, faţă de cererea de amânare formulată de către apărătorul inculpatei Ştefănescu, va amâna judecata.
Pentru a se lua cunoştinţă de completarea la raportul de expertiză, va amâna judecata.
În vederea completării raportului de expertiză contabilă, va emite adresă către expertul Oprişanu Gherghina.
Pentru ca expettul să formuleze răspuns la obiecţiuni, va amâna judecata.
Pentru a se lua cunostinta de continutul raportului de expertiză , va acorda termen cauzei.
pentru lipsa raportului de expertiza şi în vederea audierii martorilor din acte
Instanţa, având în vedere lipsa raportului de expertiză şi cererea de amânare depusă la dosar din partea expertei prin care solicită acordarea unui nou termen şi pentru a se cita martorii cu mandate de aducere, amână cauza la data de 16.02.2010.
Instanţa, având în vedere lipsa raportului de expertiză şi pentru a se reveni cu adresă către expert în acest sens, amână cauza la data de 19.01.2010.
Instanţa, având în vedere lipsa raportului de expertiză şi pentru a se reveni cu adresă în acest sens, amână cauza la data de 08.12.2009.
Instanţa, în vederea efectuării raportului de expertiză dispus în cauză, amână cauza la data de 10.11.2009.
Instanţa, în vederea emiterii unei adrese către Biroul Local de Expertize de pe lângă Tribunalul Buzău în vederea comunicării unei liste cu experţi specialitatea contabilitate, amână cauza la data de 13.10.2009.
Instanţa, având în vedere Hotărârea Adunării Generale a judecătorilor din cadrul Curţii de Apel Ploieşti din data de 31.08.2009, amână cauza la data de 06.10.2009.
S-a acordat termen cauzei având în vedere cererea de amânare formulată de apărătorul inculpatului întrucât în această perioadă este în concediu de odihnă.
Instanţa, în vederea emiterii unei adrese către expert Zidărescu Elena pentru a răspunde la obiecţiunile formulate la raportul de expertiză, amână cauza la data de 11.08.2009.
Pentru ca instanţa să ia cunoştinţă de obiectivele propuse de părţi pentru întocmorea raportului de expertiză, amână cauza la data de 09.06.2009.
Instanţa, pentru ca partea civilă C******** L**** A* C****** V******* să depună la dosar situaţiile financiare pentru anii 2005-2007 precum şi pentru a se audia martorii din acte, amână cauza la data de 19.05.2009.
Instanţa, având în vedere lipsa de procedură cu partea civilă Consiliul Local Verneşti şi pentru a se cita acesta, amână cauza la data de 14.04.2009.
Instanţa, având în vedere cererea de amânare formulată de apărătorul inculpatei Ş********* F****** M***** prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată precum şi pentru a se emite adresă către partea civilă pentru a ne preciza dacă se constituie sau nu parte civilă, amână cauza la data de 24.03.2009.
Instanţa, având în vedere cererea de amânare depusă la dosar din partea avocatei Zaharia Viorica, acordă cauzei termen la data de 24.02.2009 CP2.
fata de lipsa partilor si a aparatorilor se revine cu adresa catre Baroul Buzau