A**** C*********
Recurent persoană vătămatăJ***** I* A**** M****
Intimat FăptuitorPrin D.P.274/R/28.08.2008 a fost respins ca nefondat recursul declarat de recurentul-petent. A fost obligat recurentul să plătească intimatului suma de 2500 RON cheltuieli judiciare reprezentând onorarul avocatului în recurs. A fost obligat recurentul la plata sumei de 50 RON, cheltuieli judiciare avansate de stat în recurs. Definitivă.
În vederea deliberării s-a amânat pronunţarea soluţiei pentru data de 28 august 2008.
S-a încuviinţat cererea de amânare formulată în scris de către av. Gheorghe Cocuţa, apărătorul ales al intimatului-făptuitor Jentea Aurel Morel, care lipseşte din motive de sănătate şi s-a fixat un nou termen de judecată pentru data de 19.08.2008.
Având în vedere cele menţionate în adresa DGFPJ Maramureş, depusă la fila 185 din dosar, prin care se comunică faptul că balanţa de verificare întocmită la 31.12.2002, nu a putut fi comunicat întrucât se află la SC Comcereal SA, instanţa a admis cererea privind solicitarea acestui înscris şi a amânat cauza la termenul din 26.06.2008.
S-a încuviinţat cererea reprezentantului parchetului de amânare a cauzei pentru a se pronunţa asupra excepţiei şi a înscrisurile azi depuse la dosar de către recurentul-petent A**** C********* şi s-a fixat un nou termen de judecată pentru data de 29.05.2008.
Soluţionarea cauzei s-a amânat pentru 3.04.2008 s-a admis cererea în probaţiune formulată de recurentul - petent A**** C*********.