S********* P*********** D** I*********** P*************
ReclamantC******* L***** A* O*******
PârâtG******** C* P****** N***** N* 1*
PârâtC****** B****** C******* L***** A* O*******
PârâtM********* P******
PârâtAdmite acţiunea. Obligă pe pârâţii Colegiul Liceal Al. Odobescu, Grădiniţa cu program Normal nr. 15 şi Centrul Bugetar Colegiul Liceal Al. Odobescu să calculeze şi să plătească reclamantelor drepturile ce decurg din aplicarea prevederilor art.50 al .1 şi 2 din Legea 128/1997 de la data îndeplinirii criteriilor de acordare, dar nu mai devreme de 28.02.2005 şi până la data pronunţării prezentei sentinţe, drepturi ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective. Obligă pe pârâtul Municipiul Piteşti să vireze pârâţilor de mai sus fondurile necesare achitării acestor drepturi. Definitivă şi executorie Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 15.09.2008, la Tribunalul Argeş, Secţia Civilă – complet specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale.
AMÂNĂ PRONUNŢAREA LA DATA DE 15.09.2008
Se emite adresă către sindicat pentru a preciza care centru bugetar înţelege să-l cheme în judecată în calitate de pârât. Amână judecarea cauzei la data de 11.09.2008 Se citează părţile. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 05 Iunie 2008 la Tribunalul Argeş, Secţia Civilă – complet specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale
Pune în vedere reprezentantei sindicatului să depună la dosar copii de pe precizarea motivată în fapt şi în drept pentru a fi comunicată pârâţilor. Introduce în cauză Centrul Bugetar Colegiul Liceal „ Zinca Golescu” în calitate de pârât. Se citează pârâţii, prin poştă şi fax. Amână judecarea cauzei la data de 05 iunie 2008. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 30 aprilie 2008 la Tribunalul Arges- sectia civilă, complet specializat conflicte de muncă şi asigurări sociale.