A* C******
Recurent RECLAMANTD******* A***
Intimat PÂRÂTAdmite recursul declarat de reclamanta A.F. Comimet Arad împotriva Sentinţei civile nr.80 din 22 ianuarie 2008, pronunţată de Tribunalul Arad, în dosar nr.9096/108/2006. Modifică Sentinţa şi Admite acţiunea în contencios-administrativ formulată de reclamanta A.F. Comimet Arad, împotriva pârâtei D******* A*** şi dispune anularea deciziei nr.471 din 30 octombrie 2006 privind soluţionarea contestaţiei reclamantei înregistrată la D******* A*** sub nr.5360 din 19 februarie 2004 şi procesul-verbal de control încheiat de organele de control din cadrul Direcţiei Controlului Fiscal Arad, în data de 27 ianuarie 2004 şi exonerează pe reclamantă de la plata sumei de 721.526.699 lei ROL, reprezentând T.V.A. suplimentar cu dobânzi şi penalităţi de întârziere. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică din 22 octombrie 2008.
Redeschide dezbateriiile pentru a se pune în discuţia părţilor evenuala aplicabilitate în cauză a deciziei nr.5 /15.01.2007 pronunţată de ÎCCJ, percum şi consecinţele eventualelor aplicabilităţi ale acestei decizii în prezenta cauză.
Amână pronunţarea la data de 22.09.2008.
Amână pronunţarea la data de 17 septembrie 2008.
pentru lipsă apărare
pentru probe
PENTRU LIPSĂ APĂRARE