Momentan nu exista nici o parte in acest dosar
În temeiul art. 11 pct. 2 lit. b raportat la art. 10 lit. f Cod procedură penală, încetează procesul penal privind pe inculpatul VIERU FLORIN, sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 184 alin. 1 şi 3 Cod penal. În temeiul art. 346 alin. 4 Cod procedură penală instanţa nu soluţionează acţiunea civilă formulată de partea civilă Zosin Jînică, domiciliat în comuna Suharău, satul Oroftiana, judeţul Botoşani. Ia act că Spitalul Municipal Dorohoi nu s-a constituit parte civilă în proces. Obligă partea vătămată Zosin Jînică să plătească 160 lei cheltuieli judiciare către stat. Condamnă pe inculpatul VIERU FLORIN, fiul lui Ioan şi Veroncea, născut la data de 22.05.1972, în comuna Suharău, judeţul Botoşani, cu domiciliul în comuna Suharău, sat Oroftiana, jud. Botoşani, posesor al C.I. seria X.T. nr. 008259, C.N.P. – 1.72.05.22.07.26.27., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 89 alin. 1 din OUG 195/2002 modificată, cu aplicarea art. 74 lit. a şi c Cod penal, la pedeapsa de 2 luni închisoare. Dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata de 2 ani şi 2 luni, în temeiul art. 81-82 Cod penal. Aduce la cunoştinţă inculpatului dispoziţiile art. 83 Cod penal privind condiţiile revocării suspendării executării pedepsei. Obligă inculpatul Vieru Florin să plătească 285 lei cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunţare pentru inculpatul Vieru Florin şi partea civilă Zosin Jînică şi de la comunicare pentru Spitalul Municipal Dorohoi şi partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă „Sfânta Treime” Iaşi. Pronunţată în şedinţă publică la data de 15 octombrie 2009.
Hotarare 913 din 15.10.2009Amână pronunţarea pentru data de 15.10.2009. Pronunţată în şedinţă publică la data de 08.10.2009
Amână pronunţarea pentru data de 08.10.2009. Pronunţată în şedinţă publică la data de 01.10.2009.
Având în vedere că în şedinţa din 07.09.2009 în Adunarea Generală, judecătorii acestei instanţe au hotărât să se alieze la formele de protest stabilite de Curtea de Apel Bucureşti, în şedinţa de astăzi, instanţa nu va proceda la judecata cauzei, ci va recurge la restrângerea activităţii prin amânarea judecăţii, efectuând doar apelul părţilor şi acordând un nou termen în acest sens.
- se va înainta Institutului de Medicină Legală Iaşi documentele medicale necesare efectuării expertizei medico-legală solicitată ca probă de către partea vătămată; - se va face adresă părţii vătămate pentru a i se solicita să se prezinte la Institutul de Medicină Legală Iaşi, în vederea examinării, având asupra sa suma de 63 lei, reprezentând costul lucrării; - se va reitera procedura de citare cu părţile civile Spitalul Municipal Dorohoi şi Spitalul Clinic de Urgenţă Sfânta Treime. - inculpatul şi partea vătămată au termenul în cunoştinţă.
- se va reveni cu adresă la Spitalului Clinic de Urgenţă „Sfânta Treime” Iaşi - Clinica Neurochirurgie II, pentru a i se solicita copie după foile de observaţie corespunzătoare internării părţii vătămate în perioada 3-5 iulie 2007; - se va reitera procedura de citare cu părţile civile Spitalul Municipal Dorohoi şi Spitalul Clinic de Urgenţă „Sfânta Treime” – Iaşi; - inculpatul şi partea vătămată au termenul în cunoştinţă.
Amână soluţionarea cauzei pentru 4 iunie 2009, ora 8,30, termen dat în cunoştinţa celor prezenţi şi pentru care: - se va solicita copie după foile de observaţie a Spitalului Dorohoi, corespunzătoare internării părţii vătămate în perioada 13-25 aprilie 2007, copie a foii de observaţie a Spitalului Clinic de Urgenţă „Sfânta Treime” Iaşi. Clinica Neurochirurgie II, corespunzătoare internării părţii vătămate în perioada 3-5 iulie 2007 şi filmele radiografice efectuate în cursul celor două internări; - se va reitera procedura de citare cu părţile civile Spitalul Municipal Dorohoi şi Spitalul Clinic de Urgenţă „Sfânta Treime” – Iaşi; - inculpatul şi partea vătămată au termenul în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică din data de 14 mai 2009.
- se va solicita copie după foile de observaţie a Spitalului Dorohoi, corespunzătoare internării părţii vătămate în perioada 13-25 aprilie 2007, copie a foii de observaţie a Spitalului Clinic de Urgenţă „Sfânta Treime” Iaşi. Clinica Neurochirurgie II, corespunzătoare internării părţii vătămate în perioada 3-5 iulie 2007 şi filmele radiografice efectuate în cursul celor două internări; - se va reitera procedura de citare cu părţile civile Spitalul Municipal Dorohoi şi Spitalul Clinic de Urgenţă „Sfânta Treime” – Iaşi; - inculpatul şi partea vătămată au termenul în cunoştinţă.
- se va solicita Laboratorului de Medicină Legală Iaşi efectuarea unui raport medico-legal cu privire la starea de sănătate a părţii vătămate; - costul efectuării raportului de expertiză medico-legală va fi suportat de partea vătămată; - se va reitera procedura de citare cu părţile civile Spitalul Municipal Dorohoi şi Spitalul Clinic de Urgenţă „Sfânta Treime” – Iaşi;
- partea vătămată va studia obiectivele ce se vor avea în vedere la efectuarea expertizei medico – legale, formulate de av. Şuhan Felix Valerian, pentru inculpat, în vederea completării lor, dacă este cazul; - se vor cita martorii din lucrări: Palamariu Mihai, Bompa Ilie şi Vieru Camelia Elena; - se va reitera procedura de citare cu părţile civile Spitalul Municipal Dorohoi şi Spitalul Clinic de Urgenţă „Sfânta Treime” – Iaşi;
Amână soluţionarea cauzei pentru 05.03.2009, ora 8,30, termen dat în cunoştinţă celor prezenţi şi pentru care: - se va solicita de la Cabinetul Medicului de Familie Isbăşescu Cristian fişa de consultaţii medicale a părţii vătămate şi orice alte informaţii legate de istoricul medical al acestuia, în special cu privire la afecţiuni ale coloanei vertebrale pe care pacientul le-a avut; - părţile vor depune la dosar obiectivele care se vor avea în vedere la efectuarea raportului medico-legal solicitat în cauză de partea vătămată; - se vor cita martorii din lucrări Palamariu Ionel şi Muraru Elena; - se va reitera procedura de citare cu părţile civile Spitalul Municipal Dorohoi şi Spitalul Clinic de Urgenţă „Sfânta Treime” – Iaşi; Pronunţată în şedinţă publică din data de 19 februarie 2009.
Amână soluţionarea cauzei pentru 19.02.2009, ora 8,30, termen dat în cunoştinţă celor prezenţi şi pentru care: - Se va reitera procedura de citare cu părţile civile: Spitalul Municipal Dorohoi şi Spitalul Clinic de Urgenţă „Sfânta Treime” – Iaşi; - Inculpatul şi partea vătămată au termenul în cunoştinţă ; - Instanţa ia act de faptul că reprezentantul Ministerului Public a solicitat un nou termen de judecată, pentru a formula un punct de vedere vis-a-vis de concluziile apărătorului inculpatului.
- Av. Şuhan Felix Valerian va depune la dosar concluzii scrise cu privire la excepţiile invocate; - Se va reitera procedura de citare cu părţile civile Spitalul Municipal Dorohoi şi Spitalul Clinic de Urgenţă „Sfânta Treime” – Iaşi; - Inculpatul şi partea vătămată au termenul în cunoştinţă Pronunţată în şedinţă publică din data de 22 ianuarie 2009.
- părţile vor încerca să ajungă la o înţelegere în vederea împăcării; - Se va reitera procedura de citare cu părţile civile Spitalul Municipal Dorohoi şi Spitalul Clinic de Urgenţă „Sfânta Treime” – Iaşi.
Amână soluţionarea cauzei pentru 18.12.2008, ora 8,30, termen dat în cunoştinţă celor prezenţi şi pentru care: - se va face adresă Spitalului Municipal Dorohoi şi Unităţii de Asistenţă Medico – Legală Suharău pentru a se solicita fişele de observaţie şi copie după condica de triaj ale părţii vătămate. - Se va reitera procedura de citare cu părţile civile Spitalul Municipal Dorohoi şi Spitalul Clinic de Urgenţă „Sfânta Treime” – Iaşi. Pronunţată în şedinţă publică din data de 20 noiembrie 2008.
Amână soluţionarea cauzei pentru 20.11.2008, ora 8,30, termen dat în cunoştinţă celor prezenţi şi pentru care: - Se va reitera procedura de citare cu părţile civile Spitalul Municipal Dorohoi şi Spitalul Clinic de Urgenţă „Sfânta Treime”; - Părţile şi martorele Velniceriu Maria şi Palamariu Luminiţa au termenul în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică din data de 16 octombrie 2008.
Amână soluţionarea cauzei pentru 16.10.2008, ora 8,30, termen dat în cunoştinţă celor prezenţi şi pentru care: - Se va reitera procedura de citare cu părţile civile Spitalul Municipal Dorohoi şi Spitalul Clinic de Urgenţă „Sfânta Treime” şi cu martorii din lucrări. Pronunţată în şedinţă publică din data de 25 septembrie 2008.