V********* I**
ReclamantP******* M****
PârâtSC nr. 964/ 01.07.2008 - Admite cererea, formulată de reclamantul V********* I**.Constată valabilitatea antecontractului de vânzare – cumpărare Prezenta hotărâre ţine loc de act autentic de vânzare – cumpărare.Ia act că nu se solicita cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică , azi 01.07.2008.
Acorda termen de judecata în continuare, la data de 01.07.2008, la solicitarea apărătorului reclamantului, pentru când va depune la dosar dovada achitării taxei de timbru si a timbrului judiciar, la valoarea precizată , în cererea de chemare în judecată, va aduce personal în instanţă martorul în vederea audierii. Pronunţată în şedinţă publică azi 24.06.2008.
Având în vedere cererile formulate de apărătorul reclamantului, dispoziţiile art. 167 al.1 Cod Procedura Civilă, considerând ca probele a solicitate sunt pertinente, concludente şi utile soluţionării cauzei, in temeiul art. 186 Cod Procedura Civilă instanţa încuviinţează proba cu un martor , pentru a dovedi refuzul pârâtului de a se prezenta la notariat în vederea perfectării actelor, nerespectarea obligaţiilor contractuale, precum şi proba cu înscrisuri pentru a dovedi posesia terenului în cauză, iar în vederea administrării probelor respective acorda un nou termen de judecată la data de 24 iunie 2008. Reclamantul primeşte termen în cunoştinţă prin apărător, pârâtul primeşte termen în cunoştinţă, martorul nominalizat - Muşuroi Nicolae va fi adus personal în instanţă. Prorogă discuţia cu privire la achitarea taxei de timbru, având in vedere dispoziţiile invocate de apărătorul reclamantului referitoare la art. 6 titlul X din Legea nr.247/2006. Pronunţată în şedinţă publică azi 10.06.2008.