F***** L****** M****
InculpatH O T Ă R Ă Ş T E: 11.12.2008 În baza art. 87 al. 1 din OUG 195/2002, cu aplicarea art. 74 lit. a, c Cod Penal, rap. la art. 76 lit. d Cod Penal, condamnă pe inculpatul F***** L****** M****, fiul lui MARIN şi LUCIA OLGA, născut la 06.07.1976 în Baia Mare, jud. Maramureş, cetăţenie română, studii medii, administrator societate, stagiul militar satisfăcut, căsătorit, fără antecedente penale, domiciliat în Baia Mare, B-dul Republicii, nr. 62/41, jud. Maramureş, CNP , la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având în sânge o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legală. În baza art. 81 C. Penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 6 luni închisoare, iar în baza art. 82 C. Penal stabileşte un termen de încercare de 2 ani şi 6 luni ce urmează a se calcula de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri. În baza art. 359 C. Proc. Pen. atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 C. Penal. În baza art. 191 al. 1 C. Proc. Pen. obligă inculpatul la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 200 lei către av. Ban Ştefania urmând a fi achitat din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu apel în 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică din 11.12.2008. PREŞEDINTE,
Hotarare 2714 din 11.12.2008în vederea deliberării