C*** R*** D***
ReclamantS* C**** T**** S*
Pârâtadmite excepţia perimării. Constatîă perimată cererea de chemare în judecată
Respinge cererea de recuzare a doamnelor judecător Tuinea Anca Valentina şi Diko Daniela, ca rămasă fără obiect. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 22.04.2010. Respinge cererea de repunere pe rol ca neîntemeiată. Menţine măsura suspendării cauzei dispuse prin încheierea din dataa de 23.04.2009. Cu recurs pe toată durata suspendării. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 22.04.2010.
pentru se restitui dosarul la completul iniţial investit
În temeiul dispoziţiile articolului 155/1 din Codul de procedură civilă raportat la dispoziţiile articolului 155/1 alineatul 2 menţine suspendarea cauzei faţă de neîndeplinirea de către reclamant a obligaţiilor stabilite în sarcina sa prin încheierea de şedinţă de la termenul din data de 12.03.2009
în temeiul disp art. 155/1 din Cpc. dispune suspendarea cauzei faţă de neîndeplinirea de către reclamant a obligaţiilor procesuale satabilite în sarcina sa. Cu drept de recurs pe toată perioada suspendării.
respinge ca întemeiată excepţia necompetenţei materiale a instanţei. Respinge ca neîntemeiată cererea de suspendarea. Acordă termen la data de 23.04.2009
Respinge excepţia de incompatibilitate ca neîntemeiată. Înaintează dosarul la completul iniţial investit, C7 LM, cu termen de judecată la data de 09.10.2008, în vederea continuării judecăţii pentru când se vor cita părţile. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi 17.09.2008.