M******* B**** I*****
Recurent ReclamantV**** (****** A******
Recurent ReclamantB**** D******
Intimat PârâtB**** D****** l* f****** B********* G*******
Intimat PârâtRespinge acţiunea. Respinge cererea pârâtei privind cheltuielile de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Încuviinţează pentru reclamanţi probele solicitate şi anume proba cu înscrisuri, expertiză şi interogatoriu. Încuviinţează pentru pârâţi probele solicitate şi anume proba cu înscrisuri şi interogatoriu. Prorogă administrarea probei cu expertiză tehnică după I.A.P. În vederea administrării probei cu interogatoriu, pune în vedere reclamantelor M******* B**** I*****, Voicu Aurelia să se prezinte la următorul termen stabilit pentru judecată, sub sancţiunea prevăzută de disp. art. 225 C.proc.civ. Dispune citarea pârâtei B**** D****** la următorul termen stabilit pentru judecată cu menţiunea de a se prezenta la interogatoriu, sub rezerva dovedirii imposibilităţii de prezentare. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 07.12.2011, orele 10. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 02 Noiembrie 2011.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Admite cererea formulată de apărătorul reclamanţilor prin care solicită acordarea unui termen de judecată pentru imposibilitate de prezentare. Pune în vedere reclamantei M******* B**** I***** să depună la dosarul cauzei, în copii certificate pentru conformitate cu originalul, toate actele de stare civilă ale petentelor cu care să se facă dovada filiaţiei faţă de autor. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 02.11.2011. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 28 Septembrie 2011.
Disjunge cererea de modificare a acţiunii şi formează un nou dosar cu nr. 2749/280/2009 cu obiect „nulitate fond funciar”. În baza dispoziţiilor art. 244, alin. 1, pct. 1 din C. proc. civ. suspendă judecata prezentei cauzei până la data soluţionării irevocabile a dosarului cu nr. 2749/280/2009 al Judecătoriei Piteşti. Cu drept de recurs pe perioada suspendării.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Admite cererea formulată de apărătorul reclamanţilor prin care solicită acordarea unui termen scurt pentru a formula cerere precizatoare. Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 11.03.2009, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 25 Februarie 2009.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Admite cererea formulată de apărătorul reclamanţilor prin care solicită acordarea unui termen de judecată pentru imposibilitate de prezentare ca fiind dovedită. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 25.02.2009, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu drept de apel odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 21 Ianuarie 2009.
În temeiul disp. art. 156 Cod procedură civilă încuviinţează cererea de amânare a cauzei formulată în scris şi depusă la dosar de pârâtă, pentru a-i acorda posibilitatea acestuia de a-şi angaja apărător. Pune în vedere reclamanţilor prin apărător, să depună actele de stare civilă ale defunctului B.I. inclusiv certificatul de căsătorie al acestuia. Reia procedura de citare cu pârâta. Amână judecarea cauzei la 21.01.2009. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 10 Decembrie 2008
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE În conformitate cu disp. art. 114 C.proc.civ., dispune comunicarea cererii de chemare în judecată către pârâta B**** D******. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 10.12.2008 pentru când se citează pârâta B**** D****** la ambele adrese. Cu drept de apel odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 12 Noiembrie 2008.