V**** P******
ReclamantP****** G*******
PârâtP*** S*****
PârâtAdmite acţiunea formulată de reclamanta V. P.împotriva pârâţilor P.N.Gh. şi P. S. Constată că reclamanta a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului teren în suprafaţă de 900 mp situat în Ştefăneşti, sat Valea Mare, jud. Argeş, cu următoarele vecinătăţi: N - P. C., S - P. S., V- C.A.P. Valea Mare, E -G. C. şi T. Gh. Prezenta hotărâre va ţine loc de act de vânzare-cumpărare. Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 05 Decembrie 2008.
Amână pronunţarea la data de 05.12.2008. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 28.11.2008.
Încuviinţează pentru reclamanta proba cu înscrisuri şi proba cu interogatoriul pârâţilor. Prorogă discutarea probei testimoniale ulterior administrării celorlalte categorii de probe admise. Ia act de faptul că apărătorul reclamantei nu este de acord cu efectuarea unei expertize de specialitate în cauză. Pune în vedere reclamantei prin apărător să depună toate înscrisurile de care înţelege să se folosească în susţinerea acţiunii, să formuleze interogatoriile pentru pârâţi şi să le prezinte la următorul termen de judecată, în vederea administrării acestei probe, sub sancţiunea decăderii din proba încuviinţată. Potrivit art.153 C.proc.civ rap. la art. 218 C.proc.civ se citează pârâţii cu menţiunea prezentării la interogatoriu, sub sancţiunea prevăzută de disp.art.225 Cod procedură civilă. Amână judecarea cauzei la 28.11.2008. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 31 Octombrie 2008