G***** L*****
Apelant InculpatF***** C******* P******
Intimat Parte civilăM** G*******
Intimat Parte civilăC**** C*******
Intimat Parte civilăS***** M****
Intimat Parte civilăPENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E: Respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul G***** L*****, fiul lui Emilian şi Lucia, născut la 11 octombrie 1984, în prezent deţinut în Penitenciarul Colibaşi, judeţul Argeş, împotriva sentinţei penale nr. 57 din 9 mai 2008, pronunţată de Judecătoria Brezoi în dosarul nr.916/198/2007. Obligă pe apelant la 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat în care se include şi onorariul pentru avocatul delegat din oficiu ce va fi avansat anticipat din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru partea vătămată S***** M**** şi de la comunicare pentru celelalte părţi. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 septembrie 2008, la sediul Tribunalului Vâlcea. Preşedinte, Judecător, Ştefan Silvia Bărăscu Lucia
amână cauza la 3 septembrie 2008