M******* D******
Intimat ReclamantB**** V*****
Recurent PârâtG******** E********
Recurent PârâtG******** N* N******
Recurent Pârâtadmite cererea încuviinţează abţinerea menţine actele de procedură trimite dosarul grefierului repartitor in vederea repartizării aleatorii. irevocabilă.
abţtinere
Deliberând constată că în cauză se impune efectuarea unei expertize în specialitatea topografie, motiv pentru care va amâna judecarea cauzei şi va acorda un nou termen. Va dispune efectuarea unei expertize topografice în care expertul să identifice suprafaţa de teren aferentă casei de locuit şi anexelor gospodăreşti, precum şi întinderea curţii şi grădinii din jurul acestora. Va desemna prin tragere la sorţi expertul care va efectua expertiza. Se va emite adresa către expert pentru a lua cunoştinţă de dosar şi a efectua expertiza în specialitatea topografie cu obiectivele mai sus-menţionate. Se va emite adresa către Biroul Local de Expertize pentru a se aduce la cunoştinţă numele expertului desemnat cu efectuarea expertizei precum şi onorariul provizoriu stabilit. Va stabili onorariul provizoriu pentru expert la suma de 600 lei în sarcina reclamantului.
Amana cauza
Admite acţiunea formulată de reclamantul M******* D****** în contradictoriu cu pârâţii B**** V*****, G******** E********, GRĂDINARU N.NICOLAE, aşa cum a fost precizată. Obligă pârâţii G******** E******** şi GRĂDINARU N.NICOLAE să respecte proprietatea şi posesia reclamantului M******* D****** pe suprafaţa de teren de 944 mp situat în intravilanul comunei Budeşti, sat Racoviţa şi pe pârâtul B**** V***** să respecte proprietatea şi posesia reclamantului M******* D****** pe suprafaţa de teren de 800 mp situat în intravilanul comunei Budeşti, sat Racoviţa. Ia act că reclamantul a renunţat la capătul de cerere privind obligarea pârâţilor la plata unor daune, reprezentând lipsa de folosinţă a terenului pe o perioadă de un an în cuantum de 400 lei. Obligă pârâţii B**** V*****, G******** E********, GRĂDINARU N.NICOLAE în solidar să achite reclamantului onorariul de avocat şi taxele de timbru însumând 994,8 lei. Respinge cererea pârâţilor cu privire la cheltuielile de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 15.04.2009.
Amână judecarea cauzei în vedere administrării probatroriului încuviinţat
Amână judecafrea cauzei pentru a se lua cunoştinţă de întâmpinarea formulată de pârâţi
Respinge excepţia lipsei de competenţă a Judecătoriei Rm Vâlcea. Stabileşte termen de fond la data de 18.02.2009. Se citează părţile. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21.01.2009.