S* O***** S**
Recurent ReclamantS* N****** S******** S**
Intimat PârâtRespinge acţiunea civilă formulată de reclamanta S* O***** S**,Rădăuţi str. fabricilor nr. 7, jud. Suceava în contradictoriu cu pârâta S* N****** S******** S**, Baia Mare, str. florilor nr. 6. Admite cererea reconvenţională formulată şi precizată de pârâta reclamantă reconvenţional S* N****** S******** S**, Baia Mare în contradictoriu cu reclamanta pârâtă reconvenţional S* O***** S** Rădăuţi şi în consecinţă: Obligă reclamanta pârâtă reconvenţional S* O***** S** Rădăuţi să plătească reclamantei reconvenţional S* N****** S******** S** Baia Mare suma de 63.000 lei echivalent a 15000 euro c/val penalităţi de întârziere. Obligă reclamanta pârâtă reconvenţional să plătească pârâtei reclamante reconvenţional SC Neamţiu Spediţion SRL Baia Mare, 4508 lei cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de azi 26 Septembrie 2011
amână pronunţarea pentru data de 26.09.2011
cerere de amânare
pt. a se depune înscrisuri
pt. a se indica datele martorului
sub sancţiunea decăderii din probă, sub sancţiunea suspendării art. 155 indice 1 acordă un ultim termen
în vederea citării martorei din Daniela Prochazka
în vederea citării martorilor
pt. a se cita martora
PT. a se prezenta martorul lipsă
PT. A SE CITA MARTORII
pt. a se cita martorii
lipsă de procedură cu părţile
având în vedere hot. nr.1 din 1.09.2009, a judecătorilor din cadrul judecătoriei Baia Mare, amână cauza pt. data de 26.10.2009
în vederea comunicării unui ex din răspunsul de lsa întâmpinare
pentru ca debitoarea să timbreze cererea reconvenţională
în vederea comunicării întâmpinării
prorogă prima zi de înfăţişare pentru a pregăti apărarea reprezentantul pârâtei
cerere de amânare în vederea angajării unui apărător