H***** N****** D************ A***
Intimat ReclamantC***** E****** D************ A***
Intimat ReclamantS***** A******** D************ A***
Intimat ReclamantP*** G*******
Recurent PârâtP*** A******
Recurent Pârâtadmite cererea
Amânarea judecării cauzei la data de 28.03.2012. Emiterea unei adrese către petentă cu solicitarea de a depune la dosar Decizia prin care a fost soluţionat apelul la Tribunalul Mureş împotriva Sentinţei civile nr. 6116 din 07.07.2011, pronunţată de Judecătoria Târgu-Mureş, în dosarul nr. 9242/320/2008, cu menţiunea că a rămas definitivă şi irevocabilă. Pronunţată în şedinţa publică, azi 14.03.2012.
Respinge exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a reclamantilor -parati. Respinge exceptia lipsei calitatii procesuale active a paratilor -reclamanti. Admite in parte cererea principala. Admite in parte cererea reconventionala. Respinge cererea de chemare in garantie.
Amana pronuntarea la dat de 07.07.2011.
- pune în vedere reclamanţilor - paraţi prin reprezentant sa faca dovada achitării sumei de 150 lei, reprezentand diferenta de plata neachitata în contul d-nei expert Bologa Claudia; - respinge, ca neîntemeiate, obiecţiunile la expertiza tehnica în constructii, faţă de completarea la raport din 24.02.2011, la răspunsul la obiectiuni formulate de reclamanţi – pârâţi; - proroga pronuntare asupra înscrisului depus în probatiune de pârâţi - reclamanţi respectiv declaraţia martorei Luca Emilia, avand în vedere ca s-a depus doar intr-un singur exemplar; - pune în vedere pârâtilor - reclamantilor, prin reprezentant sa depuna la dosar încă un exemplar din copia declaraţiei martorei Luca Emilia, cu menţiunea „ conform cu originalul”, pentru a fi comunicată reclamanţilor – pârâti; - pune în vedere reclamanţilor - pârâţi să achite taxa de timbru suplimentara, avand în vedere faptul ca reclamanţi - pârâţi au formulat precizarea pretentiilor chiriei, în sensul majorării valorii folosului de tras la suma de 90.500 lei; - reluarea procedurii de citare cu chematul în garanţie Ministerul Finanţelor Public; Încheierea constituie titlu executoriu în ceea ce priveşte obligatia părţilor să achite onorariu expert.
- amanarea cauzei pentru a da posibilitate paratilor _ reclamanti sa studieze obiectiunile la expertiza tehnica in constructii, faţă de completarea la raport din 24.02.2011 formualte de reclamanti - parati, şi pentru a avea posibilitatea sa se pronunte asupra exceptiei invocata de reclamantii-parati, cu motivarea în fapt si in drept, faţă de exceptia lipsei calitatii procsuale active a paratilor- reclamanti Popa, invocata de reclamanti – parati. - pune in vedere reclamantilor - parati prin reprezentant sa faca dovada achitarii sumei de 1100 lei, reprezentand diferenta de plata neachitata in contul d-nei expert Bologa Claudia; - reluarea procedurii de citare cu chematul în garanţie Ministerul Finanţelor Public, si comunicarea unui exemplar din precizarea formulata de reclamanti - parati, privind exceptia lipsei calitatii procesuale active a paratilor - reclamanti Popa; Încheierea constituie titlu executoriu in ceea ce priveşte obligatia partilor sa achite onorariu expert.
- amanarea cauzei pentru a da posibilitate reclamantilor - parati sa studieze raspunsul la obiectiunile la completarea la raportul de expertiza întocmit de d-na expert Bularca Dorina; - pune in vedere reprezentantului paratilor - reclamanti sa xerocopieze un exemplar de pe raspunsul la obiectiuni, pentru a fi comunicate către chematul in garantie Ministerul Finantelor Publice; - pune in vedere reclamantilor - parati prin reprezentant, sa formuleze în scris, precizare privind excepţia lipsa calităţii procesuale active a reclamantilor - parati, cu respectarea formalitatii multiplului exemplar, urmand sa se puna in discutia partilor la urmatorul termen de judecata. - respinge cererea d-nei expert Bularca Dorina de suplimentarea a onorariului expert, cu suma de 240 lei conform notei de evaluare depuse la dosar la acest termen de judecata: - reluarea procedurii de citare cu chematul în garanţie Ministerul Finanţelor Public, si comunicarea unui exemplar din raspunsul la obiecţiunile la raportul de expertiza;
- emiterea unei adrese către d-na expert Bularca Dorina, să răspundeţi la obiecţiunile la completarea la raportul de expertiza întocmit în cauza, formulate de reclamanţi - paraţi, respectiv obiecţiunile de la punctele a – g şi comunicarea unui exemplar din obiecţiunile la completarea la raportul de expertiza întocmit în cauză; - în temeiul art. 132 Cod procedura civila raportat la art. 103 Cod procedura civila, decade reclamanţi - paraţi din dreptul de a administra probe respectiv acvirarea dosarului mai sus menţionat, având în vedere înscrisurile invocate in dosarul nr. 13083/2002 al Tribunalului Mures, ca mijloace de proba ce urmează a fi avute in vedere la deliberare; - în temeiul art. 132 Cod procedura civila raportat la art. 103 Cod procedura civila, decade reclamanţi - paraţi din dreptul de a administra proba cu contractul de închiriere; - reluarea procedurii de citare cu chematul în garanţie Ministerul Finanţelor Public; din punct de vedere al utilitati şi concludentei admiterii cererii, în ceea ce priveşte contractul de închiriere de la Cluj Napoca, dovada retinuta de instanta, arata ca parati- reclamanti sunt de acord cu evacuarea, faptul ca au încheiat un contract nu poate face dovada, motiv pentru care solicita instanţei decaderea reclamantilor-parati din administrarea probei cu înscrisuri. Instanţa Daca instalaţiile sanitare au fost avute in vedere la constructia noua, au fost evidentiata Arata ca constructiile noi sunt alte lucrari, ceea ce creaza indoiala, la capitolul investitii R O M A N I A JUDECĂTORIA TARGU-MUREŞ (Număr în format vechi 3326/2005) DOSAR NR. 9242/320/2008 Î N C H E I E R E Şedinţa publică din data de 02 septembrie 2010 PRESEDINTE : STELA PREDA GREFIER : LILIANA BUZAN Pe rol judecarea acţiunii civile formulată de reclamanţii-pârâţi Herman Nomi, Cohner Edit, Seidner Andrei şi Benah Elisabeta, în contradictoriu cu pârâţii-reclamanţi P*** G*******, P*** A******, Popa Gabriel şi chematul în garanţie Ministerul Finanţelor Publice, având ca obiect evacuare. La apelul nominal făcut în şedinţă publică se prezintă reprezentanta legala a reclamanţilor-pârâţi, av. Cezariana Bogos, pârâtul-reclamant P*** G*******, asistat de av. Pintea Cătălin, lipsă fiind reclamanţii-pârâţi Herman Nomi, Cohner Edit, Seider Andrei şi Benah Elisabeta, pârâţii-reclamanţi P*** A******, Popa Gabriel şi reprezentantul legal al chematului în garanţie Ministerul Finanţelor Publice Bucureşti. Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul asupra cauzei, de către grefierul de şedinţă, după care: Reprezentanta reclamanţilor-pârâţi face dovada achitării taxei de timbru aferenta precizării privind valoarea pretenţiilor pentru folosul de tras la suma de 70.000 lei, conform chitanţei seria TGMS nr. 183696(4) din 02.09.2010 în cuantum de 20 lei şi timbru judiciar de 1 lei. Cu privire la precizarea pretenţiilor cererii de chemare în garanţie, prin care s-a solicitat obligarea chematului în garanţie Ministerul Finanţelor Publice la plata sumei de 160.000 lei reprezentând cuantumul investiţiilor solicitate de către pârâţii P*** A****** şi P*** G*******, învederează instanţei că nu înţelege sa timbreze aceasta precizare. Având în vedere că pârâţii-reclamanţi nu au depus la dosar autorizaţie de construcţie, solicita instanţei obligarea pârâţilor-reclamanţi, să-şi precizeze punctul de vedere, eventual obligarea pârâtului-reclamant P*** G*******, să răspundă la interogatoriu dacă au avut autorizaţie de construcţie sau nu. Reprezentantul pârâţilor-reclamanţi faţă de solicitarea reclamanţilor-pârâţi prin reprezentant, invocă prevederile Codului de procedura civilă, respectiv cel care face o afirmaţie, trebuie să-şi probeze, să formuleze cereri în probaţiune, administrarea de probe cu interogatoriu, sau o cerere formulată în temeiul prevederilor art. 112 Cod procedura civilă, motivând că toate probele solicitate de reclamanţii-pârâţi au fost administrate, aceştia nu mai pot solicita alte probe care să pricinuiască amânarea judecăţii, având în vedere că sunt reprezentanţi în proces de un avocat care are cunoştinţe juridice necesare în ceea ce priveşte termenele la care pot fi solicitate probele. Reprezentanta reclamanţilor-pârâţi, având în vedere cererea reconvenţionala formulată de pârâţi-reclamanţi, în ceea ce priveşte investiţiile, arată că nu se ştie când s-au făcut, nu exista devize, s-a solicitat expertizarea unei construcţii, evaluarea investiţiilor s-a făcut recurgându-se la preţuri de deviz, experta nu a arătat ce înseamnă aceste deviz, aceste investiţii nu se susţine ca au fost efectuate prin intermediul unor societăţii specialitate, ci prin regie proprie, având în vedere faptul că s-a dispus expertizarea unor construcţii, investiţiile s-au efectuat în perioada 1993, 1994,1995, raportul de expertiza fiind întocmit abia în 2009, arată că nu solicita nimic în probaţiune, ci solicită să se pună în discuţie obiecţiunile la expertiza în specialitatea construcţii şi contabilitate. Reprezentanta reclamanţilor - pârâţi învederează instanţei că reclamanţii au formulat obiecţiunii la expertiza în specialitatea construcţii, cu privire la investiţiile efectuate pentru perioada 1993, 1994 şi 1995, arătând că conform raportului de expertiza în specialitatea construcţii, rezulta că evaluarea investiţiilor s-a efectuat la valoarea din prezent şi nu valoarea reala pentru perioada indicata, solicitând refacerea expertizei, respectiv evaluarea sa fie făcută ţinând cont de valoarea reala a investiţiilor, la care sa se aplice şi un grad de uzura. Raportul de expertiza s-a făcut recurgându-se la preturi de deviz, în condiţiile in care, nu se arata ce înseamnă acest deviz, iar pe de alta parte aceste investiţii nu se susţine ca au fost efectuate prin intermediul unor societăţii specializate, ci mai degrabă în regie proprie. Reprezentantul pârâţilor-reclamanţi, învederează instanţei că cererile formulate de reclamanţi-pârâţi prin reprezentanta, nu sunt obiecţiuni la raportul de expertiza în specialitatea construcţii întocmită în cauza, având în vedere că expertiza s-a dispus de instanţă, ceea ce s-a evaluat de către d-na expert se circumscrie lucrării de specialitate, nu poate constitui obiecţiuni, nu sunt greşeli matematice, nu interesează dacă există garanţie sau nu exista, cheltuielile voluptorii urmează a fi lămurite de instanţă, experta a considerat ca aşa se evaluează un imobil, iar faptul că reclamanţii-pârâţi sunt nemulţumiţi de valoarea investiţiilor nu constituie obiecţiuni întemeiate la expertiză. Reprezentanta reclamanţilor-pârâţi, arată că expertul contabil a calculat chirie la suma de 300 euro/lună, fiind o chirie medie, învederând instanţei că nu poate fi calculată aceiaşi chirie începând din 2004 pana în 2007, şi solicită suplimentarea raportului de expertiza în specialitatea contabilitate, cu calcularea chiriei până la zi. Reprezentantul pârâţilor-reclamanţi solicita respingerea obiecţiunilor la expertiza în specialitatea contabilitate, învederează instanţei că experta a avut în vedere preţurile din ziar, nu s-a indicat alte alternative. Reprezenta reclamanţilor-pârâţi solicita completarea raportului de expertiza în specialitatea contabilitate, respectiv să aducă la zi chiria pentru perioada ianuarie-septembrie . Reprezentantul pârâţilor-reclamanţi se opune completării raportului de expertiza în specialitatea contabilitate, respectiv ca expertul să calculeze chiria până la acest moment, învederând instanţei că toate amânările din prezenta cauză s-au datorat reclamanţilor-pârâţi care încearcă tergiversarea cauzei. INSTANŢA Instanţa pune în discuţia părţilor obiecţiunile la expertiza în specialitatea construcţii formulate de reclamanţi prin reprezentant. Constată întemeiate obiecţiunile la expertiza în specialitatea construcţii formulate de reclamanţi-pârâţi prin reprezentant, respectiv obiecţiunile de la pct. 2, şi va dispune emiterea unei adrese către d-na expert Bularca Dorina, să răspundeţi la obiecţiunile la expertiza în specialitatea construcţii formulate de reclamanţii, respectiv obiecţiunile de la pct. 2, să specifice dacă investiţiile s-au făcut în regie proprie sau de către societăţi specializate, lămurirea modalităţii de calcul, cu menţiunea să indice dacă toate valorile indicate sunt valorile din prezent a acestor bunuri, sau dacă s-au avut în vedere la data la care s-au achiziţionat bunurile mobile, având în vedere susţinerile reprezentantei reclamanţilor – pârâţi care apreciază că valoarea este mult prea mare raportat la piaţa imobiliara din prezent şi solicita recalcularea acestei sume la valoarea actuala. Instanţa pune în discuţia părţilor obiecţiunile la expertiza în specialitatea contabila, formulate de reclamanţi prin reprezentant. Instanţa va respinge, ca neîntemeiate obiecţiunile la expertiza în specialitatea contabilitate formulate de reclamanţi-pârâţi prin reprezentat. Instanţa constata că cererea formulată de reclamanţi-pârâţi prin reprezentant, prin care solicită să se calculeze chiria începând de la data de 01.01.2010 şi până la data efectuării expertizei, ca şi completare a raportului în specialitatea contabilitate, va respinge cererea, ca neîntemeiata având in vedere că prin acesta cerere se încearcă tergiversarea cauzei. Faţă de lipsa reprezentantului legal al chematului în garanţie Ministerul Finanţelor Publice, având în vedere că nu are termen în cunoştinţă, va dispune reluarea procedurii de citare cu acesta. PENTRU ACESTE MOTIVE D I S P U N E: - emiterea unei adrese către d-na expert Bularca Dorina, să răspundă la obiecţiunile la expertiza în specialitatea construcţii formulate de reclamanţii-pârâţi, respectiv obiecţiunile de la pct. 2; să specifice dacă investiţiile s-au făcut în regie proprie sau de către societăţii specializate, lămurirea modalităţii de calcul, cu menţiunea să indice dacă toate valorile indicate sunt valorile din prezent a acestor bunuri, sau dacă s-au avut în vedere la data la care s-au achiziţionat bunurile mobile, având în vedere susţinerile reprezentantei reclamanţilor – pârâţi care apreciază că valoarea este mult prea mare raportat la piaţa imobiliara din prezent şi solicita recalcularea acestei sume la valoarea actuala. - reluarea procedurii de citare cu chematul în garanţie Ministerul Finanţelor Publice; Amână cauza la data de 14 octombrie 2010. Pronunţată în şedinţă publică din 02.09.2010 PREŞEDINTE, GREFIER, STELA PREDA LILIANA BUZAN TERMEN – 14 octombrie 2010 TC.recl.-pârât- HERMAN NOMI..............................av. Cezariana Bogos - - COHNER EDIT, „ - SEIDER ANDREI „ - BENAH ELISABETA „ TC.pârât.-recl.- P*** G*******............................ av. Pintea Cătălin - P*** A****** „ -POPA GABRIEL „ CIT.chemat în garanţie - MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE- Bucureşti, str. Apolodor, nr. 17, sector 5. R O M A N I A JUDECĂTORIA TARGU-MUREŞ (Număr în format vechi 3326/2005) DOSAR NR. 9242/320/2008 din data de 06.09.2010 Către d-na expert BULARCA DORINA Luduş, str.1 decembrie 1918,bl.15/C/7, jud. Mureş În vederea soluţionării acţiunii civile formulată de reclamanţii-pârâţi Herman Nomi, Cohner Edit, Seidner Andrei şi Benah Elisabeta, în contradictoriu cu pârâţii-reclamanţi P*** G*******, P*** A******, Popa Gabriel şi chematul în garanţie Ministerul Finanţelor Publice, având ca obiect evacuare, Vă solicităm ca anterior termenului de judecată fixat la data de 14 octombrie 2010, să răspundeţi la obiecţiunile la expertiza în specialitatea construcţii formulate de reclamanţii-pârâţi, respectiv obiecţiunile de la pct. 2; să specificaţi dacă investiţiile s-au făcut în regie proprie sau de către societăţi specializate, lămurirea modalităţii de calcul, cu menţiunea să indicaţi dacă toate valorile indicate sunt valorile din prezent a acestor bunuri, sau dacă s-au avut în vedere la data la care s-au achiziţionat bunurile mobile, având în vedere susţinerile reprezentantei reclamanţilor – pârâţi care apreciază că valoarea este mult prea mare raportat la piaţa imobiliara din prezent şi solicita recalcularea acestei sume la valoarea actuala. Alăturat vă comunicăm obiecţiunile la expertiza formulate de reclamanţi-pârâţi, cu menţiunea de a se avea în vedere doar obiecţiunile de la pct. 2 şi lămurirea solicitată de instanţă, prin adresă. PREŞEDINTE, GREFIER, STELA PREDA LILIANA BUZAN
- acordarea unui nou termen de judecata pentru a da posibilitate reclamantilor-parati, sa fie reprezentanti în instanţă; - acordarea unui nou termen de judecată pentru a da posibilitate pârâţilor - reclamanţi, sa studieze completarea la raportul de expertiza, formulate de reclamantii-parati; - acordarea unui nou termen de judecata pentru a da posibilitate pârâtilor-reclamanti, sa fie reprezentanti în instanţă şi pentru a studia obiecţiunile la completarea la raportul de expertiza formulate de reclamanti-pârâti; - reluarea procedurii de citare cu chematul în garanţie Ministerul Finanţelor Public, obiecţiunile la completarea la raportul de expertiza formulate de reclamanti-pârâti;
- acordarea unui nou termen de judecată pentru a da posibilitate pârâţilor - reclamanţi, sa studieze răspunsul la obiecţiuni şi formulării de eventuale obiecţiuni, anterior cu 5 zile de termenul de judecată fixat; - citarea reclamantului-pârât Herman Nomi, şi comunicarea unui exemplar din răspunsul la obiecţiuni, cu menţiunea să formuleze eventualele obiecţiuni anterior cu 5 zile de termenul de judecată fixat ; - pune in vedere reprezentantului pârâţilor-reclamanţi, sa xerografieze un exemplar din răspunsul la obiecţiuni, pentru a fi comunicate cu chemata in garanţie Ministerul Finanţelor Publice Bucureşti; - reluarea procedurii de citare cu chematul în garanţie Ministerul Finanţelor Public şi comunicarea unui exemplar din răspunsul la obiecţiuni;
- emiterea unei adrese către d-na expert Bularca Dorina, să răspundă la obiecţiunile la expertiza în specialitatea construcţii formulate de reclamanţii-pârâţi, respectiv obiecţiunile de la pct. 2; să specifice dacă investiţiile s-au făcut în regie proprie sau de către societăţii specializate, lămurirea modalităţii de calcul, cu menţiunea să indice dacă toate valorile indicate sunt valorile din prezent a acestor bunuri, sau dacă s-au avut în vedere la data la care s-au achiziţionat bunurile mobile, având în vedere susţinerile reprezentantei reclamanţilor – pârâţi care apreciază că valoarea este mult prea mare raportat la piaţa imobiliara din prezent şi solicita recalcularea acestei sume la valoarea actuala. - reluarea procedurii de citare cu chematul în garanţie Ministerul Finanţelor Publice;
- citarea reclamanţilor cu menţiunea sa achite taxa de timbru aferentă faţă de precizarea de acţiune depusa şi precizare pretenţii cererea de chemare in garanţie; - reluarea procedurii de citare cu chematul în garanţie Ministerul Finanţelor Publice şi comunicarea unui exemplar din precizare pretenţii cerere de chemare în garanţie a Ministerului Finanţelor, completare de acţiune şi precizare construcţii,depuse de reclamanţii;
Respinge cererea de preschimbare termen
- pune în vedere reprezentantei reclamanţilor să depună în scris cuantumul investiţiilor în lei, pentru chematul în garanţie Ministerul Finanţelor Publice, să achite taxa de timbru aferenta, urmând ca după comunicarea cu toate părţile, sa se pune în discuţia parţilor obiecţiunile la expertiza contabila formulate de reclamanţi, prin reprezentant; - pune în vedere reprezentantei reclamanţilor să depună completare de acţiune în ceea ce priveşte demolarea construcţiilor, şi precizare de acţiune cu privire la cuantumul investiţiilor, suma de 1.500.000. lei. - reluarea procedurii de citare cu chematului în garanţie Ministerul Finanţelor Publice şi comunicarea unui exemplar din notele de şedinţă formulate de paraţi şi completare de acţiune formulata de reclamanţi;
- acordarea unui nou termen de judecată pentru a da posibilitate părţilor sa ia cunoştinţă de conţinutul expertizei contabile şi sa formuleze eventuale obiecţiuni la expertiza înainte cu 5 zile de termenul de judecata fixat; - pune în vedere reprezentantului pârâţilor să xerocopieze raportul de expertiza întocmit de expert Bologa Claudia; - pune in vedere reclamanţilor să facă dovada achitării diferenţei de decont în suma de 1100 lei; Încheierea constituie titlu executoriu în privinţa plăţii onorariului expertului, stabilit în sarcina reclamanţilor - pârâţi. - pune în vedere reprezentantei reclamanţilor să identifice şi să precizeze exact construcţiile căror demolare se solicită. - pune in vedere reprezentantei reclamanţilor să-şi precizeze în scris cuantumul investiţiilor pentru chematul în garanţie Ministerul Finanţelor Publice; - reluarea procedurii de citare cu chematului în garanţie Ministerul Finanţelor Publice şi comunicarea unui exemplar din raportul de expertiza în specialitatea contabilitate întocmit de exp. Bologa Claudia;
- revenirea cu adresa către expert contabil Bologa Claudia cu conţinutul de la fila 221 dosar, sub sancţiunea aplicării amenzii judiciare in cazul in care nu se va efectua expertiza pana la termenul de judeca care se va fixa de instanţa; - comunicarea unui exemplar din raportul de expertiza in specialitatea construcţii întocmit de exp. Bularca Dorina, reclamanţilor;
- Amânarea cauzei în temeiul Hotărârii Adunării Generale a judecătorilor din cadrul Judecătoriei Tg.Mureş din data de 31.08.2009; - Citarea părţilor lipsă.
- având în vedere faptul că d-na expert Bularca Doina a depus la dosar nota de evaluare pentru expertiza în specialitatea construcţii în cuantum de 1064,5 lei, va pune în vedere pârâţilor Pop Gheorghe şi P*** A****** prin reprezentant să achite expertiza în specialitatea construcţii în cuantum de 1064,5 lei sau să achite diferenţa pentru expertiza în specialitatea construcţii în sumă de 914,5 lei, în cazul în care s-a achitat onorariu provizoriu în cuantum de 150,00 lei; - revenirea cu adresa cu conţinutul de la fila 202, către expert Bularca Dorina, cu menţiunea de a proceda la efectuarea expertizei în specialitatea construcţii dispusă a fi efectuate în cauză, cu precizarea faptului ca pârâţii au achitat onorariu provizoriu în cuantum de 150 lei conform chitanţei depuse la BLEC Mureş şi s-a pus în vedere pârâţilor să achite diferenţa pentru expertiză în specialitatea construcţii în suma de 914,5 lei ; - emiterea unei adrese către expert Bologa Claudia cu menţiunea de a proceda la efectuarea expertizei contabile dispuse in cauză, conform obiectivelor stabilite prin încheierea de şedinţa din 09.04.2009; - emiterea unei adrese către Biroului Local de Expertize de pe lângă Tribunalul Mureş cu menţiunea de a lua legătura cu d-na expert contabil Bologa Claudia pentru a ne comunica dacă este în ţară sau dacă mai face parte din lista experţilor în specialitatea contabilitate având în vedere faptul că s-a returnat adresa emisa de instanţă cu obiectivelor formulate de pârâţi pentru efectuarea expertizei contabile, cu menţiunea să comunice d-nei expert că a fost desemnată în cauză şi să-şi ridice corespondenţa; - emiterea unei adrese către Ministerul Apărării Naţionale - Direcţia Financiar Contabilă - Pensii Militare G-ral Popa, pentru a ne comunica veniturile realizate de numitul P*** G******* pentru perioada noiembrie 2001 până la zi; - citarea pârâtului Popa Gabriel de la domiciliul din Tg.Mureş, str. Liviu Rebreanu nr. 6, jud. Mureş cu menţiunea de a face dovada veniturile realizate pentru perioada noiembrie 2001 până la zi. Încheierea este executorie în privinţă obligaţiei de achitare a onorariului de expert stabilită în sarcina părţilor.
- emiterea unei adrese către Biroul local de expertize prin care se va anunţa că a fost numită d-na Bologa Claudia expert în specialitatea contabilă; - emiterea unei adrese către expert Bologa Claudia cu menţiunea de a proceda la efectuarea expertizei contabile dispuse in cauză, având ca obiective: stabilirea de către expert a lipsei de folosinţă a imobilului sub formă de chirie în lei, pentru imobilul din litigiu, situat în Tg. Mureş, str. Liviu Rebreanu nr. 6, din anul 2001, luna noiembrie, actualizată în funcţie de rata inflaţiei pe fiecare lună până la zi; - pune în vedere pârâtului prin reprezentant să depună la dosar dovada veniturilor lor pe perioada 2001 până la zi; - citarea reclamanţilor cu menţiunea de a achita onorariul provizoriu de expert în cuantum de 150 lei pentru expertiza contabila ; - revenirea cu adresa de la fila 192, către expert Bularca Dorina, cu menţiunea de a proceda la efectuarea expertizei în construcţii dispuse a fi efectuate in cauză;
- emite adresă către Biroul local de expertize prin care se va anunţa că a fost numită d-na Bularcă D. expert în specialitatea construcţii, - emite adresă către expert Bularca Dorina pentru efectuarea expertizei în specialitatea construcţii cu obiectivele: cuantumul investiţiilor efectuate de pârâţii reclamanţi la imobilul situat în Târgu-Mureş str. Liviu Rebreanu nr.6, aşa cum sunt descrise în cererea reconvenţională şi se va stabili sporul de valoare al imobilului prin efectuarea acestor investiţii, - pune în vedere pârâţilor să achite onorarul provizoriu de expert de 150 lei pentru expertiza în construcţii.
- admite cererile de amânare formulate de pârâtul P*** G******* şi de reprezentanta reclamanţilor, în temeiul art. 156 Cod procedură civilă şi acordă un nou termen de judecată pentru a da posibilitatea reprezentanţilor părţilor să se prezinte, - prorogă pentru termenul următor punerea în discuţie a cererilor în probaţiune formulate de reprezentanta reclamanţilor, - reluarea procedurii de citare cu părţile.