A***** I*** A****
ReclamantI************ D* P****** J*******
PârâtÎNCHEIERE RENUNŢARE JUDECATĂ - Renunţat la judecată.
Reclamantul declară că a luat cunoştinţă de întâmpinare, documentaţie şi solicită încuviinţarea probei cu martori, respectiv colegul de serviciu Moroşanu Dragoş, obligându-se să-i asigure prezenţa la următorul termen. Reprezentantul pârâtului solicită încuviinţarea probei cu martorul Aioanei Dumitru ce va fi citat prin Serviciul Personal. I N S T A N Ţ A : Analizând cererile părţilor, va încuviinţa proba cu martorul Moroşanu Dragoş pentru reclamant şi cu martorul Aioanei Dumitru pentru pârât. Va acorda un termen pentru a fi citat martorul Aioanei Dumitru prin Serviciul personal al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Botoşani.
Termen pt a i se pune în vedere reclamantului să se prezinte în instanţă să propună probe în susţinerea contestaţiei, în caz contrar aceasta va fi soluţionată în baza înscrisurilor aflate la dosar.
Termen pt a studia pârâtul răspunsul reclamantului la întâmpinare.
la dosar pârâtul a depus întâmpinare, după care, Reprezentantul pârâtului depune delegaţie la dosar delegaţie, decizia contestată şi documentaţia care a stat la baza emiterii acesteia. I N S T A N Ţ A : Având în vedere lipsa reclamantului, întâmpinarea şi documentaţia depusă la dosar, va acorda un nou term,en pentru a se reveni cu procedura de citare a reclamantului, cu duplicatul întâmpinării şi cu menţiunea de a se prezenta în instanţă pentru a-şi susţine acţiunea, având posibilitatea să studieze la arhiva instanţei documentaţia depusă la dosar de către pârât.