N*** I*** C****
InculpatCondamnă pe inculpatul N*** I*** C****, fiul lui Vasile şi Maria, născut la data de 07.01.1985 în Baia Mare, CNP , cetăţean român, 8 clase, stagiul militar nesatisfăcut, căsătorit, 2 copii minori, muncitor necalificat, fără antecedente penale, domiciliat în Seini, Sat Săbişa nr. 134, jud. Maramureş, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, prevăzută de art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002, la pedeapsa închisorii de 1 an. În baza art. 81 Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate pe un termen de încercare de 3 ani. Atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 Cod penal. Interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a Cod penal şi suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata termenului de încercare conform art. 71 alin. 5 Cod penal. În temeiul art. 191 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul să plătească suma de 400 RON cheltuieli judiciare statului din care suma de 200 RON reprezintă onorariul pentru avocat oficiu Giurgiu Adrian ce se va vira din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel în 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică azi 22 decembrie 2008.
Hotarare 2817 din 22.12.2008Amânat în pronunţare pentru data de 22.12.2008.