T*** V***** G***
CondamnatAdmite propunerea făcută de Comisia de propuneri pentru punerea în libertate condiţionată din cadrul Penitenciarului Baia Mare privind pe condamnatul T*** V***** G***, fiul lui Vasile şi Mărioara, născut la data de 16.06.1973, deţinut în Penitenciarul Baia Mare în executarea pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 994/2007 a Judecătoriei Baia Mare şi în consecinţă: Dispune liberarea condiţionată a condamnatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei nr. 1123/2008 emis de Judecătoria Baia Mare şi atrage atenţia acestuia asupra dispoziţiilor art. 61 Cod penal. Condamnatul îşi stabileşte domiciliul în Baia Mare, str. Victor Babeş 23/24, judeţul Maramureş. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, din care 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, se va vira din fondurile Ministerului Justiţiei către d-na avocat Duma Mihaela . Cu drept de recurs în termen de 3 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică din 19.11.2008.