P***** G*******
Petentîn baza art. 449 al. 2 cod proc. penală admite cererea formulată de petentul condamnat P***** G******* fiul lui Gheorghe şi Elisabeta, născut la 12.07.1961, CNP *********1983, domiciliat în loc. Satu Mare str. Curtuiuş nr. 32 jud. Satu Mare, recidivist, în prezent deţinut în Penitenciarul Satu Mare şi în consecinţă: Descontopeşte pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată petentului condamnat prin sentinţa penală 1529/2007 a Judecătoriei Satu Mare, rămasă definitivă prin decizia penală 264/A/2007 a Tribunalului Satu Mare în pedepsele de 2 ani închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prev. şi ped. de art. 215 alin. 4 cod penal cu aplicarea art. 37 Iit. b cod penal şi art. 74,76 cod oenal, 2 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prev. şi ped. de art. 48 alin. 1 din Legea 26/1990 cu aplicarea art. 37 Iit. b cod penal şi art. 74,76 cod penal, 1 an închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prev. şi ped. de art. 9 pct. 1 din Legea 241/2005 cu aplicarea art. 37 Iit. b cod penal şi art. 74,76 cod penal, 10 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prev. şi ped. de art. 272 pct. 2 din Legea 31/1990 rep. cu aplicarea art. 37 Iit. b cod penal şi art. 74,76 cod penal şi pedeapsa de 1 n şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală2509/2006 a Judecătoriei Satu Mare. Descontopeşte pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată petentului condamnat prin sentinţa penală 2509/2006 a Judecătoriei Satu Mare rămasă definitivă prin neapelare, în pedepsele de 6 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prev. şi ped. de art. 78 alin. 2 din OUG 195/2002 cu aplicarea art. 37 Iit. b cod penal, 6 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prev. şi ped. de art. 78 alin. 2 din OUG 195/2002 cu aplicarea art. 37 Iit. b cod penal şi 1 an şi 6 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prev. şi ped. de art. 79 alin. 4 din OUG 195/2002 cu aplicarea art. 37 Iit. b cod penal. în baza art. 36 al. 1 cod penal contopeşte pedepsele de mai sus descontopite cu pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată petentului condamnat prin sentinţa penală 49/2008 a Judecătoriei Satu Mare rămasă definitivă prin neapelare, pentru săvârşirea infracţiunii prev. şi ped. de art. 86 alin. 2 din OUG 195/2002 cu aplicarea art.37 Iit. b cod penal, urmând ca petentul să execute pedeapsa cea mai grea aceea de: - 2 ani închisoare Revocă mandatele de executare a pedepsei emise în baza sentinţelor penale sus menţionate şi dispune emiterea unui nou mandat de executare conform celor de mai sus. în baza art. 36 al. 3 cod penal scade din pedeapsa aplicată petentului condamnat perioada executată începând cu 28.03.2007 până la zi. în baza art. 189 cod proc. penală dispune virarea din contul Ministerului Justiţiei în contul Baroului de Avocaţi Satu Mare a sumei de 40 RON reprezentând onorariul cuvenit avocatului din oficiu Vaştag Carmen, conform delegaţiei nr. 342/2007. în baza art. 192 al. 3 cod proc. penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică din 21.03.2008.
Amână pronunţarea la data de 21.03.2008,camera 65, ora 12.
Amână pronunţarea la data de 14.03.2008, camera 65, ora 12.
se emite adresă către PNT Satu Mare pentru a ne comunica fişa petentului condamnat , mandatele de executare ce le execută petentul şi copia sentinţelor de condamnare, se emite adresă către IPJ Satu Marepentru a ne comunica cazierul petentului, se repetă procedura de citare cu petentul din PNT Stau Mare, cu menţiunea prezenţa este obligatorie