P****** M***** C******
Apelant InculpatPENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E: Ia act că apelantul inculpat P****** M***** C******, domiciliat în Rm.Vâlcea, str.Tineretului, nr.23, bl.A.60, sc.B, ap.1, judeţul Vâlcea, nu şi-a însuşit apelul împotriva sentinţei penale nr.159 din 5 martie 2008, pronunţată de Judecătoria Rm.Vâlcea, în dosarul nr.9396/288/2007, declarat în numele său de către apărător. Cheltuielile judiciare avansate de stat în care se include şi onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, ce va fi avansat anticipat din fondurile Ministerului Justiţiei, rămân în sarcina acestuia. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 mai 2008, la sediul Tribunalului Vâlcea. Preşedinte, Judecător, Bărăscu Lucia Ştefan Silvia
amână cauza la 28 mai 2008, pentru ca apelantul inculpat să se prezinte în faţa instanţei pentru a declara dacă îşi însuşeşte apelul declarat prin apărătorul său.
amână cauza la 14 mai 2008