Momentan nu exista nici o parte in acest dosar
Admite excepţia prematurităţii acţiunii. Respinge acţiunea formulată de reclamanta S.C. DE SIL COM S.R.L., cu sediul în Tg. Mures str. Remetea nr. 20 jud. Mureş în contradictoriu cu pârâţii S.C. OVRAD S.R.L., cu sediul în Tg. Mureş str. Aleea Haţeg nr. 12 ap. 12 jud. Mureş şi CHEŢAN RADU HORAŢIU, cu domiciliul în Tg. Mureş str. Aleea Haţeg nr. 12 ap. 12 jud. Mureş. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 22.06.2009.
Amână pronunţarea asupra cauzei la data de 22 iunie 2009.
Amână pronunţarea asupra cauzei la data de 15 iunie 2009.
Amână pronunţarea asupra cauzei la data de 09 iunie 2009.
- acordă un nou termen de judecată, apreciind necesară comunicarea precizării de acţiune cu pârâtul, - menţine proba cu interogatoriul pârâtului, - citarea pârâtului cu un exemplar din precizarea de acţiune şi cu menţiunea să se prezinte personal la interogatoriu, sub sancţiunea aplicării prevederilor art. 225 Cod procedură civilă.
- pune în vedere reprezentantului reclamantei să depună la dosar timbru judiciar în valoare de 5 lei, - încuviinţează proba cu interogatoriul pârâtului, apreciind-o ca fiind utilă în soluţionarea cauzei şi dispune citarea pârâtului cu menţiunea să se prezinte personal la interogatoriu, - încuviinţează proba testimonială cu martorul Todea Vasile şi pune în vedere reprezentantului reclamantei să prezinte martorul fără citaţie în vederea audierii, - acordă un nou termen de judecată în vederea administrării probelor încuviinţate, - reluarea procedurii de citare cu pârâta.
- acordă un nou termen de judecată văzând că nu este achitată integral taxa judiciară de timbru, - citarea reclamantei cu menţiunea să achite diferenţa taxei de timbru până la suma de 2.595,74 lei şi să depună timbru judiciar de 5 lei, sub sancţiunea anulării cererii ca insuficient timbrată în caz de neconformare, - reluarea procedurii de citare cu pârâţii. Notă: după dezbateri se prezintă reprezentantul reclamantei, avocat Viorel Gorea şi instanţa pune în vedere acestuia să facă dovada achitării diferenţei de 597,74 lei şi timbru judiciar de 5 lei, sub sancţiunea anulării cererii ca insuficient timbrată, totodată comunicându-i data următorului termen de judecată şi revine asupra dispoziţiei privind citarea reclamantei cu această menţiune.