R*** P***
ReclamantI**** I**
Pârâtadmite actiunea
Admite acţiunea, ulterior precizată. Obligă pârâtul la plata către reclamant a sumei de 92000 USD, echivalentul sumei de 307.528,4 lei reprezentând împrumut nerestituit şi a dobânzilor legale aferente, calculate de la data introducerii cererii 05.12.2008 şi până la achitarea efectivă a debitului. Obligă pârâtul să plătească reclamantului cheltuielile de judecată avansate, în cuantum de 4931 lei. Obligă acelaşi pârât la plata către stat a sumei de care reclamantul a beneficiat prin încuviinţarea ajutorului public judiciar, ce se circumscriu valorii de 3131 lei. Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21.07.2010
În baza prevederilor art.260 Cod procedură civilă, amână pronunţarea la data de 21.07.2010. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14.07.2010
În baza prevederilor art. 146 Cod procedură civilă, amână pronunţarea la data de 14.07.2010. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 07.07.2010
Pune în vedere reclamantului prin apărător să precizeze numele şi adresa martorului menţionat în chitanţa olografă încheiată între părţi întrucât, numele este indescifrabil iar adresa nu este menţionată şi să depune la dosar chitanţe prin care au fost făcute plăţile parţiale. Citarea pârâtului la domiciliul indicat, cu menţiunea „personal al interogatoriu” şi ca factorul poştal să înmâneze personal citaţia destinatarului şi, prin publicitate. Amana cauza la data de 07.07.2010 CC 1 Pronuntata in sedinta publica , azi, 26.05.2010.
Amână cauza pentru ca reclamantul să depună adeverinţa cu veniturile realizate în luna aprilie 2010 pentru ca instanţa să se pronunţe asupra cererii de ajutor public judiciar cu privire la capatul privind penalităţile
Amână cauza pentru ca reclamantul să facă dovada plăţilor parţiale efectuate de pârât.
Amână cauza pentru a se solicita DEP Buzău relaţii şi pentru ca relamantul să completeze taxa judiciară de timbru
Amână cauza faţă de lipsa de procedură cu pârâtul şi pentru ca reclamanta să evalueze capătul al doilea al cererii introductive
Amână cauza faţă de dispoziţiile Hotărârii Adunării Generale a judecătorilor din cadrul Curţii de Apel Ploieşti din data de 31.08.2009 şi a procesului verbal încheiat la data de 31.08.2009 in cadrul Adunării Generale a Federaţiei Naţionale Sindicale „PROJUST” a personalului auxiliar din Justiţie
In vederea solutionarii cererii de ajurtor public judiciar adresa reclamanta pentru a depune la dosar acte doveditoare in acest sens.
Pentru lipsa părţilor suspendă judecata cauzei.