P***** F***** L****
PetentIn baza art. 450 al. 2 Cod procedură penală, respinge cererea formulată de contestatorul condamnat Puşcaş Liviu Florin deţinut în Penitenciarul Târgu-Mureş, având ca obiect contestaţie împotriva amânării liberării condiţionate din executarea pedepsei de 2 ani şi 6 luni închisoare, aplicată de Judecătoria Târgu-Mureş prin Sentinţa Penală nr. 1203/2008, ca neîntemeiată. Menţine termenul de 27.02.2009, stabilit de Comisia de propuneri pentru punerea în libertate condiţionată din Penitenciarul Târgu-Mureş, pentru reînnoirea cererii de liberare condiţionată. În baza art. 192 al. 2 Cod procedură penală, obligă petiţionarul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în cuantum de 110 lei, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu, va fi virată din fondul special al Ministerului Justiţiei în contul Baroului Mureş. Cu drept de recurs în 3 zile de la comunicare pentru contestatorul condamnat şi de la pronunţare pentru Ministerul Public. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 ianuarie 2009.
amână pronunţarea la data de 28 ianuarie 2009;