S************ R****** D* I** D******
ReclamantS***** G***
PârâtAdmite cererea de îndreptare a erorii materiale. Dispune îndreptarea erorii materiale strecurată în cuprinsul şi dispozitivul sentinţei civile nr. 6460 din 11 decembrie 2008 a Judecătoriei Botoşani, pronunţată în dosarul nr. 9484/193/2008, în sensul că se va înscrie în mod corect suma la care va fi obligat pârâtul S***** G*** la plata cheltuielilor de judecată, respectiv 187,15 lei, în loc de 150,00 lei, cum greşit s-a înscris. Cu recurs.
Admite acţiunea.
Pentru o bună soluţionare a cauzei, instanţa constată necesar a se emite adresă pârâtului, să se prezinte în instanţă şi să depună întâmpinare la dosar, prin care să-şi formuleze punctul de vedere faţă de acţiunea promovată de reclamantă. De asemenea, dispune a se reveni cu procedura de citarea pârâtului, cu atenţionarea factorului poştal de a-i înmâna personal citaţia.