C****** C****
ReclamantM**** N****** T******
PârâtR******** A*** R**** - R************ V*****
PârâtR**** A******* – R******** A*** R**** B********
PârâtAdmite cererea formulată de petentul C****** C****. Dispune investirea cu formulă executorie a sentinţei civile nr. 1112/30 ianuarie 2012 pronunţată de Judecătoria Rm. Vâlcea în dosarul nr. 9532/288/2008. Prezenta încheiere nu este supusă niciunei căi de atac. Pronunţată în şedinţă publică azi 25 iunie 2012.
Hotarare 7131/2012 din 25.06.2012Admite excepţiile lipsei capacităţii de folosinţă şi de exerciţiu invocată de pârâta Registrul Auto Român – Reprezentanţa Rm. Vâlcea. Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei R**** A******* – R******** A*** R**** B********. Admite, în parte, acţiunea formulată de reclamant astfel cum a fost precizată şi modificată prin cererile depuse la filele 18,19, 35, 46-51 dosar precum şi în şedinţa publică din data de 16 ianuarie 2012, faţă de pârâtul M**** N****** T******s. Respinge acţiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâta Registrul Auto român – Reprezentanţa Rm. Vâlcea, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsită de capacitate de folosinţă şi de exerciţiu. Respinge acţiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâta Regia Autonomă - Registrul Auto Român Bucureşti, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă. Ia act că reclamantul renunţă la soluţionarea capătului de cerere privind constatarea nulităţii absolute a Certificatului de Autenticitate seria A nr. 0933271 emis de RAR – Reprezentanţa Vâlcea în data de 21.02.2007. Dispune rezoluţiunea contractului de vânzare cumpărare încheiat de reclamant cu pârâtul M**** N****** T******s în data de 10.12.2007, având ca obiect autoturismul cu numărul de înmatriculare VL 97 SRI. Dispune repunerea părţilor în situaţia anterioară în sensul că obligă pe pârâtul M**** N****** T******s să reprimească autoturismul cu numărul de înmatriculare VL 97 SRI şi să restituie reclamantului preţul încasat în sumă de 15.000 Euro (sau echivalentul în lei la data plăţii efective). Respinge capătul de cerere referitor la obligarea pârâtului la plata de daune interese. Obligă pe pârât la plata sumei de 15.000 lei faţă de reclamant reprezentând contravaloarea cheltuielilor de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi 30 ianuarie 2012.
Hotarare 1112/2012 din 30.01.2012Având nevoie de timp pentru a delibera, urmează, în temeiul dispoziţiilor art. 260 alin. (1) C.pr.civ. să dispună amânarea pronunţării la data de 30 ianuarie 2012 .-
Având nevoie de timp pentru a delibera, urmează, în temeiul dispoziţiilor art. 260 alin. (1) C.pr.civ. să dispună amânarea pronunţării la data de 23 ianuarie 2012.-
Acordă un nou termen de judecată la data de 16 ianuarie 2012, faţă de lipsa pârâtului. Pune în vedere reclamantului, prezent la acest termen de judecată, să facă dovada că nu a formulat plângere împotriva Rezoluţiei de neîncepere a urmării penale nr. 508/P/2008 din 10 august 2011 dată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi. În temeiul art. 153 alin. 1 Cod proc. civ., astfel cum a fost modificat şi completat prin Legea nr. 202/2010, acordă termen în cunoştinţă pârâtelor Regia Autonomă – Registrul Auto Român şi Registrul Auto Român – Reprezentanţa Vâlcea. Citarea pârâtului.
În baza art. 244 pct. 2 C.pr.civ. raportat la art. 19 alin. 2 C.pr.pen. Dispune suspendarea soluţionări cauzei înregistrată pe rolul Judecătoriei Rm. Vâlcea sub nr. 9532/288/2008 până la finalizarea cercetărilor penale efectuate în cadrul dosarului nr. 508/P/208. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării. Pronunţată în şedinţă publică azi, 07 februarie 2011.
Admite cererea de amânare formulată de reclamant, prin apărător, faţă de lipsa relaţiilor. Amână soluţionarea cauzei la data de 07 februarie 2011, pentru când: Se revine cu adresă către Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi, dar şi de la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Galaţi pentru a comunica dacă s-au finalizat cercetările penale în dosarul nr. 508/P/2008, urmând ca în caz afirmativ să comunice o copie a soluţiei date, dar şi dacă s-a dispus ridicarea sechestrului asupra autoturismului. Prorogă termenul de a pune în discuţia părţilor excepţiile invocate de pârâta Regia Autonomă - Registrul Auto Român – Bucureşti, prin întâmpinare.
Amână soluţionarea cauzei la data de 13 decembrie 2010, pentru când: Se emite adresă către Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi, dar şi către Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Galaţi să comunice dacă s-au finalizat cercetările penale în dosarul nr. 508/P/2008, urmând ca în caz afirmativ să comunice o copie a soluţiei date, dar şi dacă s-a dispus ridicarea sechestrului asupra autoturismului. Prorogă termenul de a pune în discuţia părţilor excepţiile invocate de pârâta Regia Autonomă - Registrul Auto Român – Bucureşti, prin întâmpinare. Citarea pârâtelor Registrul Auto Român – Reprezentanţa Vâlcea şi Regia Autonomă - Registrul Auto Român – Bucureşti.
Amână soluţionarea cauzei la data de 22 noiembrie 2010, pentru când: Se emite adresă către Serviciul Public Comunitar Regim Permise de conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor – Vâlcea, dar şi către Registrul Auto Român – Filiala Rm. Vâlcea, prin care li se va solicita să înainteze la dosar fişa de evidenţă a succesiunii de înmatriculări şi radieri a autoturismului marca Mercedez Benz înmatriculat sub nr. VL – 97 – SRI, cu numărul de identificare WDB2100071B216431, seria motor 30271875. Prorogă termenul de a pune în discuţia părţilor excepţiile invocate de pârâta Regia Autonomă - Registrul Auto Român – Bucureşti, prin întâmpinare.
Admite cererea de suplimentare a probei testimoniale, cu un martor, formulată de reclamant, prin apărător, în şedinţa publică din data de 10 mai 2010, pe împrejurări privind dovedirea capătului de cerere referitor la daunele interese. Amână soluţionarea cauzei la data de 18 octombrie 2010, pentru când: Se citează martorul propus de reclamant, Carati Costel, la adresa indicată, respectiv: municipiul Galaţi, str. căpitan Vasile Panu, nr. 3, judeţul Galaţi, în vederea audierii. Se emite adresă către Registrul Auto Român – Bucureşti prin care li se va solicita să înainteze la dosar fişa de evidenţă a succesiunii de înmatriculări şi radieri a autoturismului marca Mercedez Benz înmatriculat sub nr. VL – 97 – SRI, cu numărul de identificare WDB2100071B216431, seria motor 30271875. Prorogă termenul de a pune în discuţia părţilor excepţiile invocate de pârâta Regia Autonomă - Registrul Auto Român – Bucureşti, prin întâmpinare
Admite cererea de amânare formulată de reclamant, prin apărător. Amână soluţionarea cauzei la data de 13 septembrie 2010, pentru când: Se citează pârâtul Registrul Auto Român – Reprezentanţa Vâlcea la noul său sediu comunicat prin adresa nr. 351/08.06.2010, respectiv: municipiul Rm. Vâlcea, str. Depozitelor, nr.21 A, judeţul Vâlcea. Se emite adresă către Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi, dar şi către Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Galaţi să comunice dacă s-au finalizat cercetările penale în dosarul nr. 508/P/2008, urmând ca în caz afirmativ să comunice o copie a soluţiei date. Prorogă termenul de pronunţare cu privire la necesitatea suplimentării probei testimoniale formulată de reclamant, prin apărător, la termenul din data de 10 mai 2010 pentru un termen ulterior. Prorogă termenul de a pune în discuţia părţilor excepţiile invocate de pârâta Regia Autonomă - Registrul Auto Român – Bucureşti, prin întâmpinare.
Amână soluţionarea cauzei la data de 14 iunie 2010, pentru când: Pune în vedere reclamantului, prin apărător, să depună la dosar înscrisuri din cuprinsul cărora să rezulte că pentru autoturismele închiriate a plătit anumite sume de bani şi să indice contravaloarea în lei a sumei de 15.000 euro pentru verificarea taxei de timbru. Prorogă termenul de pronunţare cu privire la necesitatea suplimentării probei testimoniale formulată de reclamant, prin apărător, la acest termen de judecată, ulterior depunerii înscrisurilor. Emiterea unei adrese către Instituţia Prefectului - Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare Vehicule din Cadrul Prefecturii Vâlcea pentru a comunica fişa de evidenţă a succesiunii de înmatriculări şi radieri a autoturismului. Prorogă termenul de a pune în discuţia părţilor excepţiile invocate de pârâta Regia Autonomă - Registrul Auto Român – Bucureşti, prin întâmpinare.
Amână soluţionarea cauzei la data de 10 mai 2010, în vederea solicitării relaţiilor de la Registrul Auto Român – Filiala Rm. Vâlcea, dar şi de la Instituţia Prefectului - Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare Vehicule din Cadrul Prefecturii Vâlcea. Se va dispune adresă către Registrul Auto Român – Filiala Rm. Vâlcea pentru a comunica în copie certificată documentaţia ce a stat la baza emiteri certificatului de omologare individuală şi a cărţii de identitate pentru autoturismului marca Mercedez Benz înmatriculat sub nr. VL – 97 – SRI, cu numărul de identificare WDB2100071B216431, seria motor 30271875. Se va dispune adresă către Instituţia Prefectului - Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare Vehicule din Cadrul Prefecturii Vâlcea să comunice în copie certificată documentaţia ce a stat la baza emiteri certificatului de înmatriculare pentru autoturismului marca Mercedez Benz înmatriculat sub nr. VL – 97 – SRI, cu numărul de identificare WDB2100071B216431, seria motor 30271875. Se revine cu adresă către Registrul Auto Român – Reprezentanţa Galaţi prin care i se va solicita să înainteze la dosar întreaga documentaţie avută în vedere la emiterea acestei de răspuns nr. 162/19.02.2010. Prorogă termenul de a pune în discuţia părţilor excepţiile invocate de pârâta Regia Autonomă - Registrul Auto Român – Bucureşti, prin întâmpinare. Prorogă termenul de pronunţare cu privire la necesitatea suplimentării probei testimoniale formulată de reclamant, prin apărător, la acest termen de judecată, ulterior primirii relaţiilor.
Admite cererea de amânare formulată de reclamant, prin apărător, faţă de lipsa martorului şi acordă un nou termen de judecată. Amână soluţionarea cauzei la data de 12 aprilie 2010, pentru când: Se citează reclamantul C****** C****, cu menţiunea personal la interogatoriu. Se citează martorul Micu Gabriel, cu avertisment amendă. Prorogă termenul de a pune în discuţia părţilor excepţiile invocate de pârâta Regia Autonomă - Registrul Auto Român – Bucureşti, prin întâmpinare. Pune în vedere reclamantului, prin apărător, să depună la dosar „practica judiciară” despre care face vorbire în cuprinsul înscrisurilor depuse la dosar. Pune în vedere pârâtului să depună la dosar contractul de vânzare cumpărare încheiat cu reclamantul, precum şi toate actele ce au stat la baza încheierii acestuia. Emiterea unei adrese către Registrul Auto Român – Reprezentanţa Galaţi prin care i se va solicita să înainteze la dosar întreaga documentaţie avută în vedere la emiterea acestei de răspuns nr. 162/19.02.2010.
Încuviinţează probele solicitate de reclamant, prin apărător, la acest termen de judecată, respectiv proba cu înscrisuri, interogatoriul pârâtului şi proba testimonială cu un martor, şi acordă un nou termen de judecată în vederea administrării probatoriului. Respinge cererea formulată de reclamant, prin apărător, în sensul emiterii unei adrese către I.P.J. Galaţi pentru a comunica unde se află autoturismul în prezent, motivat de faptul că din actele aflate la dosar rezultă că acesta se află în posesia reclamantului. Amână soluţionarea cauzei la data de 01 martie 2010, pentru când: Se citează pârâtul M**** N****** T******, cu menţiunea personal la interogatoriu, în caz contrar urmând să fie aplicate disp. art. 225 C.pr.civ. (Daca partea, fara motive temeinice, refuza sa raspunda la interogatoriu sau nu se infatiseaza, instanta poate socoti aceste imprejurari ca o marturisire deplina sau numai ca un inceput de dovada in folosul partii potrivnice)., Se citează reclamantul C****** C****, cu menţiunea personal la interogatoriu. Se citează martorul Micu Gabriel. Pune în vedere reclamantului, prin avocat Deaconu Cristina, să depună la dosar toate înscrisurile aferente contractului de vânzare cumpărare obţinute de reclamant pentru întocmirea acestui contract, în vederea radierii şi înmatriculării autoturismului. Prorogă termenul de a pune în discuţia părţilor cererile formulate de pârâtul M**** N****** T******, precum şi excepţiile invocate de pârâta Regia Autonomă - Registrul Auto Român – Bucureşti, prin întâmpinare.
Acordă un nou termen de judecată în vederea solicitării relaţiilor. Amână soluţionarea cauzei la data de 25 ianuarie 2010, pentru când: Revenirea cu adresă către Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi pentru a comunica dacă s-au finalizat cercetările penale în dosarul nr.508/P/2008, urmând ca în caz afirmativ să înainteze o copie a soluţiei date. Pune în vedere reclamantului, prin avocat Deaconu Cristina, să indice contravaloarea în lei a sumei de 10.000 euro, în vederea stabilirii taxei de timbru, urmând ca ulterior să fie pus în discuţie caracterul acestei cereri. Prorogă termenul de a pune în discuţia părţilor cererile formulate de pârâtul M**** N****** T******, precum şi excepţiile invocate de pârâta Regia Autonomă - Registrul Auto Român – Bucureşti, prin întâmpinare.
Admite cererea de amânare formulată de reclamant, prin apărător, şi acordă un nou termen de judecată pentru a-i da posibilitatea să ia cunoştinţă de cuprinsul relaţiilor comunicate de pârâta Regia Autonomă - Registrul Auto Român – Bucureşti. Amână soluţionarea cauzei la data de 07 decembrie 2009, pentru când: Emiterea unei adrese către Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi pentru a comunica dacă s-au finalizat cercetările penale în dosarul nr.508/P/2008, urmând ca în caz afirmativ să înainteze o copie a soluţiei date. Prorogă termenul de a pune în discuţia părţilor cererile formulate de pârâtul M**** N****** T******, precum şi excepţiile invocate de pârâta Regia Autonomă - Registrul Auto Român – Bucureşti, prin întâmpinare.
Amână judecarea cauzei pentru termenul din data de 16 noiembrie 2009. Conceptarea şi citarea în cauză în calitate de pârâtă a Regiei Autonome - Registrul Auto Român Bucureşti, cu duplicat de pe răspunsul la întâmpinare, şi cu menţiunea de-a înainta la dosar, în copie certificată, certificatul de autenticitate seria A nr. 0933271 din 21.02.2007. Prorogă termenul de a pune în discuţia părţilor cererile formulate de pârâtul M**** N****** T******, prin întâmpinare, precum şi excepţiile invocate de Registrul Auto Român Bucureşti, prin întâmpinare.
Amână judecarea cauzei la data de 12 octombrie 2009 pentru când reclamantul cunoaşte termenul de judecată, şi se vor cita pârâţii .- Pronunţată în şedinţă publică azi, 14 septembrie 2009.
Admite cererea de amânare formulată de reclamant, prin apărător, şi acordă un nou termen de judecată la data de 14 septembrie 2009 pentru a-i da posibilitatea să ia cunoştinţă de cuprinsul întâmpinării, termen la care se vor pune în discuţie şi eventualele cereri formulate, ori excepţii invocate de către pârât în cuprinsul acesteia. Conceptarea şi citarea în cauză, în calitate de pârât, a Registrului Auto Român – Filiala Vâlcea, cu duplicat de pe acţiune, urmând ca ulterior îndeplinirii procedurii de citare să fie pus în discuţie caracterul acestei cereri. Pune în vedere reclamantului, prin apărător, să precizeze în scris cele învederate la acest termen de judecată, în sensul că în mod greşit în cererea de repunere pe rol s-a dactilografiat „ rezilierea contractului de vânzare – cumpărare „ în loc de „rezoluţiunea contractului de vânzare – cumpărare”, şi totodată să verifice taxa de timbru. Emiterea unei adrese către Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi pentru a comunica modul de soluţionare al dosarelor nr. 6443/P/2008 şi 508/P/2008.
În temeiul art. 244 pct. 1 C.pr.civ. Dispune suspendarea soluţionării cauzei până la finalizarea cercetărilor penale efectuate în cadrul dosaqrului nr. 508/P/2008 şi 6443/P/2008 şi soluţionarea acestora. Cu recurspe toată durata suspendării. Pronunţată în şedinţă publică azi, 02 februarie 2009.
Acordă un nou termen de judecată la data de 02 februarie 2009 pentru a lua cunoştinţă de cuprinsul înscrisurilor depuse la dosar de reclamant la acest termen de judecată. Prorogă termenul de pronunţare asupra cererii de suspendare formulată de reclamant la acest termen de judecată, în temeiul art. 244 pct.2 C.pr.civ. Citarea pârâtului.