D********* I*******
Recurent ContestatorS*** E************ S******** S*****
IntimatD********* I*******
Recurent ContestatorD********* I******
Recurent ContestatorAdmite cererea. Cu recurs in 15 zile de la comunicare.
Respinge cererea privind reexaminarea amenzii judiciare, ca neintemeiate. Cu recurs.
Respinge contestatia la executare ca neintemeiata. Cu recurs in termen de 5 zile de la comunicare.
Amana pronuntarea la data de 30.01.2009
În vederea administrării probatoriului. Respinge cererea de suspendare a executării silite, ca neîntemeiată. Dispune restituirea către contestatoare a cauţiunii în cuantum de 1500 lei depusă conform recipisei CEC seria TTB nr. 0751992 din 09.01.2009, în condiţiile art. 7231 alin. 3 Cod procedură civilă. Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Avand in vedere lipsa de procedura cu intimata şi în vederea îndeplinirii procedurii de citare, în conformitate cu dispoziţiile art. 85 Cod Avand in vedere cererea de amanare pentru imposibilitate medicala de prezentare formulata de aparatorul ales al contestatorilor, avocat Boar Anica Gabriela, urmeaza a o incuviinta, fiind dovedita cu acte medicale, Pentru a da posibilitate contestatoarei sa faca dovada achitarii cautiunii pentru discutarea cererii de suspendare a executarii silite, In vederea emiterii unei adrese catre Oficiul Registrului Comertului pentru a comunica sediul actual al intimatei SC Euromarketing Solutions SRL,
Admite cererea de suspendare provizorie a executării silite .Dispune suspendarea provizorie a executării silite ce face obiectul dosarului nr.1948/2008 al Biroului Executorilor Judecătoreşti Asociaţi „Dorina Gonţ şi Lucian Gonţ” până la soluţionarea cererii de suspendare a executării silite formulată în cadrul dosarului nr.9564/303/2008 al Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti. Irevocabilă.
Respinge cererea de suspendare provizorie a executării silite, ca neîntemeiată. Irevocabilă.