P******* A****** E****
ReclamantS***** R**** P*** M********* F********* P****** B********
PârâtM********* T******** P*** P*****
PârâtD******* G******* A F********* P****** T********
PârâtConstată perimată acţiunea civilă formulată de reclamanta P******* A****** E**** în contradictoriu cu pârâtul S***** R**** P*** M********* F********* P****** B******** cu sediul în Bucureşti, str. Apolodor, nr.17, sector 5, MUNICIPIUL TIMIŞOARA prin PRIMAR cu sediul în Timişoara, Bd. C.D. Loga, nr.1, jud. Timiş si DIRECŢIA GENERALĂ A FINANŢELOR PUBLICE TIMŞ, cu sediul in Timişoara, Bd. Revoluţiei . nr.15 A, jud. Timiş. Cu recurs în termen de 5 zile de le pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică azi, 04.10.2010.
Amână judecarea cauzei la data de 17.11.2008, termen dat în cunoştinţa pârâtului Ministerul Finanţelor Publice, pentru când se vor cita reclamanta cu menţiunea de a depune contractul de vânzare – cumpărare nr. 9562 din 03.10.2006, precum şi extras CF la zi, sub sancţiunea suspendării judecăţii cf. art. 155/1 C.p.c. şi pârâtul Municipiul Timişoara, prin Primar, ambii cu câte un exemplar de pe întâmpinarea depusă de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice. Pronunţată în şedinţă publică, azi 20.10.2008.
Amână judecarea cauzei la data de 20.10.2008, pentru când se citează reclamanta şi pârâţii , reclamanta cu un exemplar din întâmpinare şi cu menţiunea de a depune la dosar contractul de vânzare-cumpărare nr. 9562/03.10.1996, extrasul CF la zi, precum şi un exemplar din cererea de chemare în judecată şi înscrisurile anexate cererii în vederea comunicării acestora pârâtei D.G.F.P.Timiş, pentru a-i da posibilitatea a-şi pregăti apărarea, conform art. 112-113 Cod procedură civilă.