Dosar 963/46/2008 din 20.11.2008

calcul drepturi salariale


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 963/46/2008
Data dosar:
20.11.2008
Instanta:
Curtea de Apel Pitești
Departament:
Secţia I civilă
Obiect:
calcul drepturi salariale
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 09.12.2008 la ora 08:30

    Complet: CM-Civil-C6-Fond
  • Admis fond în parte

    Admite în parte acţiunea formulată de reclamanţii Săndulescu Marius Gabriel şi Duţescu Constantin. Obligă pe pârâţi să plătească celor doi reclamanţi sporul de 25 % după cum urmează : reclamantului Săndulescu începând cu data de 15.02.2006 la zi şi pentru viitor, iar reclamantului Duţescu în perioada 20.11.2005 -23.11.2006 şi începând cu data 23.10.2008 la zi şi pentru viitor, până la încetarea discriminării, sume actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective. Admite acţiunea formulată de ceilalţi reclamanţi. Obligă pe pârâţi să plătească reclamanţilor sporul de 25 % începând cu data de 20.11.2005 la zi şi pentru viitor, până la încetarea discriminării, sume actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective. Obligă pe pârâţii să efectueze pentru toţi reclamanţi menţiunile corespunzătoare în carnetele de muncă. Definitivă şi executorie. Cu recurs. Pronunţată în şedinţă publică astăzi 9.12.2008.

Flux dosar


Actualizare GRPD