P*** L****
InculpatCondamnă pe inculpatul P*** L****, la: - 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, prev. şi ped. de art.86 al.1 din O.U.G. nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. - 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prev. şi ped. de art.87 al.1 din OUG nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. În baza art.33 lit.a) C.pen. şi art.34 lit.b) C.pen., contopeşte pedepsele stabilite şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 1 (un) an închisoare. În baza art.81, 82 C.pen. suspendă condiţionat executarea pedepsei aplicate, pe durata unui termen de încercare compus din cuantumul acesteia, la care se adaugă un interval de timp de 2 (doi) ani. Pune în vedere inculpatului dispoziţiile art.83 C.pen. Privează pe inculpat de exerciţiul dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, prev. de art.64 lit.a) teza a II-a C.pen. În baza art.71 al.5 C.pen., suspendă executarea pedepsei accesorii aplicată inculpatului, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. În baza art.191 al.1 C.pr.pen., obligă pe inculpatul P*** L**** la plata sumei de 360 lei – cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei reprezintă onorariul asistenţei judiciare din oficiu, sumă ce va fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei, în favoarea Biroului Avocaţial Brad.
În vederea administrării probaţiunii .
În vederea desemnării unui apărător din oficiu pentru inculpat .