Dosar 9711/101/2008 din 03.12.2008

expropriere


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 9711/101/2008
Data dosar:
03.12.2008
Instanta:
Tribunalul Mehedinți
Departament:
Secţia I civilă
Obiect:
expropriere
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 15.07.2009 la ora 09:00

    Complet: C VACANŢĂ
  • Admis fond

    Admite acţiunea formulată de reclamanţi în contradictoriu cu Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale SA - Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Craiova şi Comisia de Aplicare a Legii 198/2004 de pe lângă Consiliul Local al Municipiului Dr. Tr. Severin. Respinge acţiunea formulată de reclamanţi împotriva Statului Român prin Ministerul Finanţelor, pentru lipsă calitate procesuală pasivă. Stabileşte în sarcina pârâtei Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale - Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Craiova, o despăgubire în cuantum total de 6528 euro reprezentând contravaloarea terenului expropriat de la reclamanţi, în suprafaţă de 554 mp situat în Dr. Tr. Severin, T.102/II, P2, cu nr. cadastral 5152/2, despăgubire ce va fi plătită reclamanţilor la cursul oficial al BNR valabil în termen de cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a prezentei. Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată ca nedovedită. Cu apel. Pronunţată în şedinţă publică azi, 15 iulie 2009 la sediul Tribunalului Mehedinţi.

  • Sedinta din data de 30.06.2009 la ora 11:00

    Complet: CD4 CIV
  • Încheiere

    Acordă termen pentru a se repeta adresa la expert Ion Cristian Viorel să răspundă la obiecţiuni.

  • Sedinta din data de 16.06.2009 la ora 11:00

    Complet: CD4 CIV
  • Încheiere

    Repetarea adreselor la experţi Duicu Emanoil şi Ion Cristian Viorel cu menţiunea de a depune lucrările cu 5 zile înaintea termenului de judecată.

  • Sedinta din data de 02.06.2009 la ora 11:00

    Complet: CD4 CIV
  • Încheiere

    Acordă termen pentru ase răspunde la obiecţiunile formulate la termenul de azi.

  • Sedinta din data de 19.05.2009 la ora 11:00

    Complet: CD4 CIV
  • Încheiere

    Admite cererea de amânare. Citarea părţilşor lipsă. Adresă la expert să răspundă la obiecţiunile formulate de pârâta DRDP Craiova.

  • Sedinta din data de 05.05.2009 la ora 11:00

    Complet: CD4 CIV
  • Încheiere

    Acordă termen pentru studierea raportului de expertiză.

  • Sedinta din data de 09.04.2009 la ora 11:00

    Complet: CD5 CIV
  • Încheiere

    Acordă termen pentru efectuarea expertizelor.

  • Sedinta din data de 12.03.2009 la ora 11:00

    Complet: CD5 CIV
  • Încheiere

    Repetarea adreselor la experţi cu menţiunea achitării onorariilor.

  • Sedinta din data de 26.02.2009 la ora 11:00

    Complet: CD5 CIV
  • Încheiere

    Repetarea adreselor la experţi şi la expropriator. Pune în vedere părţii prezente să depună la dosar domiciliul reclamantei P****** E****.

  • Sedinta din data de 12.02.2009 la ora 11:00

    Complet: CD5 CIV
  • Încheiere

    Numeşte experţi Duicu Emanoil, Ion Cristian Viorel şi Cuguţ Victor Mihail. Stabileşte onorariul de câte 500 lei în sarcina expropriatorului.

  • Sedinta din data de 29.01.2009 la ora 11:00

    Complet: CD5 CIV
  • Încheiere

    Instanţa uneşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive cu fondul. Acordă termen pentru a se întocmi adresă la pârâta CNADN pentru a se prezenta un reprezentant în instanţă pentru a se putea proceda la numirea comisiei de experţi.

Flux dosar


Actualizare GRPD