M***** L******
Intimat ReclamantM***** N******
Intimat ReclamantA**** P****
Intimat PârâtA**** R*****
Intimat PârâtG****** S****
Recurent PârâtAdmite cererea. Respinge cererea reconvenţională ca neîntemeiată.
Amână judecarea cauzei la 09 iunie 2010 pentru ca OCPI Timiş să avizeze raportul de expertiză întocmit în cauză.
Amână soluţionarea cauzei la 28 aprilie 2010 pentru ca reclamanţii să face dovada achitării taxei de timbru privind cererea de repunere pe rol şi citarea pârâtei G****** S**** cu menţiunea de a face dovada achitării taxei de timbru în ceea ce priveşte cererea de recuzare.
Suspendat, în temeiul art. 242 alin. 1 pct. 2 C.p.c.
Respinge ca neîntemeiată cererea de recuzare formulată de pârâta G****** S**** , împotriva d-nului judecător Daniel Ioan Herman. Se fixează termen de judecată pentru continuarea judecăţii la data de 3 februarie 2009, pentru când se vor cita toate părţile. Prezenta încheiere poate fi atacată odată cu fondul. Dată în Camera de Consiliu şi pronunţată în şedinţa publică din 11 decembrie 2009.
Încheiere de înaintare a dosarului către completul C.1 pentru soluţionarea cererii de recuzare formulată de pârâta G****** S****.
Amânat la 09 decembrie 2009 pentru citarea pârâtei G****** S**** cu menţiunea de a-şi preciza cererea reconvenţională şi a expertului numit în cauză cu menţiunea de a se deplasa la faţa locului pentru efectuare de măsurători, în vederea comunicării raportului de expertiză.
Amână soluţionarea cauzei la 4 noiembrie 2009 pentru citarea pârâtei G****** S**** cu menţiunea de a timbra cererile de recuzare cu câte 4 lei taxă timbru şi 0,3 lei timbru judiciar, citarea expertului Popan Gheorghe.
Amânat la 14 oct. 2009, în temeiul art.1 din Hotărârea Adunării Generale a judecătorilor din cadrul Judecătoriei Deta, adoptată la data de 7 septembrie 2009, potrivit căruia în materie civilă nu se va soluţiona nici o cauză, urmare a protestului la care au aderat magistraţii acestei instanţe.
Încheiere de înaintare a dosarul către Tribunalul Timiş pentru soluţionarea cererii de recuzare formulată de pârâta G****** S****
Amână soluţionarea cauzei la 15 aprilie 2009 pentru citarea pârâtei G****** S****, reclamantă reconvenţională, cu menţiunea de a face dovada achitării sumei de 300 lei în termen de 15 zile , sub sancţiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe.
Amână soluţionarea cauzei la 18 martie 2009 pentru a se reveni cu adresă către expert Popan Gheorgheşi citarea pârâtei G****** S**** cu menţiunea de a timbra cererea de recuzare, sub sancţiunea anulării ca netimbrată
Amână soluţionarea cauzei la 25 februarie 2009 pentru citarea reclamanţilor cu menţiuunea de a face dovada achitării onorariului provizoriu stabilit de instanţă pentru expert, înlocuirea expertului şi emiterea unei adrese către pârâta G****** S****.
Amână soluţionarea cauzei la 04 febr.2009 pentru: citarea pârâtei G****** S**** cu menţiunea de a timbra cererea reconvenţională cu suma de 4 lei taxă timbru şi 0,3 lei timbru judiciar, sub sancţiunea anulării ca netimbrată; de a preciza obiectul cererii reconvenţionale în fapt şi în drept şi de a o timbra cu 19 lei taxă timbru şi 0,3 lei timbru judiciar; efectuarea expertizei topografice conform deciziei Tribunalului Timiş.
Amânat pentru emiterea de adrese către Primăria comunei Livezile şi Primăria comunei Banloc.
Amânat pentru timbrarea cererii de recuzare.
Amânat pentru introducerea în cauză a Primăriei comunei Banloc şi a comunei Livezile, în calitate de pârâte.