C***** S*****
ReclamantS********* F******
ReclamantC**** D**** M****
ReclamantC********* C*********
ReclamantP**** M******
ReclamantAdmite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului C.N.C.D. Respinge ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanţii CS, SF, CDM, CC, PM, CA, MGT, MV, BD, GM, BA, ŞL, VM, CL, MA, CF, UM, UF, DL, ME, BM, ML, TN cererea de intervenţie în nume propriu formulată de intervenienta AE, în contradictoriu cu pârâţii MP- PICCJ, DIICO şi T, PCA Cluj, PTBN, MEF având ca obiect obligarea acestora la plata sporului de lucru la calculator pe perioada 01.05.2005 şi în continuare, sume actualizate în raport de rata inflaţiei la data plăţii efective, în ceea ce îi priveşte pe reclamanţi, respectiv începînd cu data de 01.04.2008 în ceea ce o priveşte pe intervenientă, obligarea pârâtului PTBN să efectueze menţiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanţilor şi intervenientei şi acordarea a trei zile de concediu de odihnă începând cu data introducerii acţiunii şi pe ultimii trei ani anteriori promovării ei. Respinge ca lipsită de interes cererea de chemare în garanţie formulată de pârâtul MP- PICCJ împotriva MEF. Definitivă. Cu recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 14 octombrie 2008.
În scopul comunicării cererii de intervenţie în interes propriu cu pârâţii.