H****** O*****
ReclamantR*** E****
PârâtAdmite în parte acţiunea. Cu recurs.
În vederea asigurării prezenţei martorilor propuşi în dovedire de către reclamantul H****** O***** şi studierii precizărilor la raportul de expertiză depuse de către domnul expert Dupir Florin,
Amână cauza la 21 octombrie 2009.
Dispune a se reveni cu adresă către domnul expert Dupir Florin, în sensul de a preciza în care din cele două titluri de proprietate (nr. 38202 din 23 mai 1994 şi, respectiv, 12256/27 aprilie 1993) se găseşte terenul în litigiu, respectiv 150 m.p., iar în caz de neconformare în acest sens, va fi invitat în instanţă pentru a da explicaţii,
Dispune a se comunica domnului expert Dupir Florin obiecţiunile la raportul de expertiză formulate de către reclamantul H****** O*****, Prorogă audierea martorilor propuşi de reclamant pentru unul din următoarele termene de judecată, care va fi stabilit de către instanţă,
Dispune a se comunica părţilor, spre studiu, raportul de expertiză efectuat de către domnul expert Dupir Florin,
În temeiul art. 167 (1) Cod procedură civilă, admite proba cu audierea a doi martori, dintre care unul este Vătămăniuc Neculai, iar cel de-al doilea va fi indicat cu listă, În vederea achitării de către reclamantul H****** O***** a onorariului de expert în cuantum de 900 lei, conform decontului depus la dosar de către domnul expert Dupir Florin, situaţie ce va fi adusă la cunoştinţa acestuia
Se va reveni cu adresă către domnul expert Dupir Florin, în sensul de a preciza dacă a procedat la înştiinţarea părţilor, dacă acestea au fost prezente la efectuarea măsurătorilor, sens în care să anexeze şi dovezile în acest sens, iar în cazul nedepunerii raportului de expertiză, va fi dat în debit cu 500 RON, conform art. 108 indice 1 pct. 1 lit. „c” Cod procedură civilă,
Dispune a se reveni cu adresă către domnul expert Dupir Florin, în sensul de a efectua şi depune la dosar raportul de expertiză dispus în cauză,
Dispune a se reveni cu adresă către domnul expert Dupir Florin, în sensul de a efectua şi depune la dosar raportul de expertiză dispus în cauză,
Dispune comunicarea către domnul expert Dupir Florin a obiectivelor pe care le va avea în vedere la efectuarea raportului de expertiză dispus în cauză,
În temeiul art. 167 (1) Cod procedură civilă, admite nota de probe formulată de către reclamantul H****** O*****, prin apărător, încuviinţând efectuarea unui raport de expertiză, situaţie în care se va solicita Biroului Local de Expertize de pe lângă Tribunalul Botoşani listă cu propuneri experţi cadastru, În vederea completării, în scris, de către reclamant a prezentei acţiuni, cu un capăt de cerere privind obligarea pârâtei la demolarea unui şopron construit pe terenul revendicat de către H****** O*****,