S***** C*********
PetentI************ T********* D* M**** A****
IntimatRespinge plângerea formulată de petenta S.C. Costar Roconstruct S.R.L. prin administrator Ş. C., împotriva procesului verbal de contravenţie, seria A, nr.009557/03.10.2008 întocmit de intimatul Inspectoratul Teritorial de Muncă Argeş. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 04 Martie 2009.
Amână pronunţarea în cauză la data de 04.03.2009 Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 25 Februarie 2009
Pune în vedere apărătorului petentei să prezinte martorii necitaţi, aşa cum s-a obligat, sau să depună la dosar, în termen de 5 zile, lista cu domiciliile acestora, în vederea citării, sub sancţiunea decăderii din proba încuviinţată. Se reia procedura de citare cu intimatul, potrivit disp.art.85 Cod procedură civilă. Amână judecarea cauzei la 25.02.2009, termen dat în cunoştinţă petentei. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 28 Ianuarie 2009
Încuviinţează probele solicitate de petentă prin apărător, aşa cum au fost formulate, proba cu înscrisuri şi proba testimonială. Pune în vedere petentei prin apărător, să depună la dosar delegaţia de reprezentare, procesul verbal în original şi totodată să prezinte martorii necitaţi în vederea audierii astfel cum s-a obligat. Se citează intimatul. Amână judecarea cauzei la 28.01.2009. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 03 Decembrie 2008.